Valentino Rossi a reușit un tur fulminant la finalul sesiunii de calificări pe circuitul japonez Twin Ring Motegi, obținând al 64-lea pole-position din carieră.
Doctorul nu părea favoritul pentru pole-position la începutul sesiunii de calificări Q2, când Marc Marquez, abia ieșit de la boxe, reușea un tur cu peste jumătate de secundă mai rapid decât oricine altcineva. Părea că spaniolul avea să domine din nou calificările în stilul care l-a consacrat, dar, spre final, Rossi și Dovizioso s-au apropiat destul de mult de timpul lui Marquez.
În ultimul minut al sesiunii Q2, Rossi reușea timpi intermediari de pole-position, dar era urmărit îndeaproape de Marc Marquez, care părea să fie ceva mai rapid decât Doctorul. Dar Marquez a greșit frânarea la virajul 11 și a ieșit larg, ratând turul. Rossi reușea în schimb un parcurs impecabil, cu singurul tur sub 1:44 al acestei sesiuni de calificări. Cei doi și-au continuat parcursul, dar nu au reușit să-și îmbunătățească timpii. Marquez a renunțat să mai forțeze tot la virajul 11, unde apăruseră steagurile galbene din pricina recentei căzături a lui Cal Crutchlow.
Astfel, Rossi egalează recordul deținut la comun de Marquez și Lorenzo: 64 de pole-position-uri în MotoGP. Italianul s-a arătat foarte mulțumit de setările pe care a reușit să le găsească împreună cu echipa în prima parte a zilei și arată un ritm de cursă promițător, pe un circuit care i-a fost favorabil de-a lungul carierei.
Și Marquez este mult mai încrezător în propriile forțe, constatând că și-a îmbunătățit ritmul mai mult decât spera și pare să fie capabil să se lupte pentru victorie.
Prima linie a grilei este completată de Jorge Lorenzo. Campionul en-titre suferise o căzătură puternică în prima parte a zilei și s-a accidentat a picior, fiind suspect de fractură în primă fază. Din fericire pentru spaniol, s-a dovedit a fi doar o lovitură foarte serioasă la nivelul mușchiului. Astfel, Lorenzo s-a declarat foarte mulțumit de timpul obținut în calificări, având în vedere durerile serioase, calmate întrucâtva de pastilele furnizate de Clinica Mobile și de valul de adrenalină care apare atunci când trage tare pe circuit.
Linia a doua a grilei este formată din Andrea Dovizioso, Cal Crutchlow și Aleix Espargaro.
Dani Pedrosa, accidentat ieri în sesiunile de antrenamente și suferind o fractură de claviculă, s-a întors la Barcelona pentru a se trata, iar locul său a fost luat de Hiroshi Aoyama, care a reușit doar ultimul loc în calificări.
Locul lui Iannone în echipa de uzină Ducati a fost luat de Hector Barbera, care, la rândul său, a fost înlocuit în echipa Avintia de australianul Mike Jones, pilot în echipa de Superbike a lui Troy Bayliss.
Etapa de la Motegi marchează și participarea ca wildcard a lui Katsuyuki Nakasuga, pilot de teste Yamaha și multiplu câștigător al cursei de opt ore de la Suzuka.
Iată și rezultatele complete din Q2. Alvaro Bautista a căzut la începutul sesiunii de calificări și nu a putut stabili un timp. Ambii piloți Aprilia au impresionat în Q1, fiind printre cei mai rapizi.
POZ. | NUM. | PILOT | NAT | ECHIPA | MOTO | KM/H | TIMP | DIFERENȚĂ |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | 46 | Valentino ROSSI | ITA | Movistar Yamaha MotoGP | Yamaha | 305.1 | 1’43.954 | |
2 | 93 | Marc MARQUEZ | SPA | Repsol Honda Team | Honda | 307.5 | 1’44.134 | 0.180 / 0.180 |
3 | 99 | Jorge LORENZO | SPA | Movistar Yamaha MotoGP | Yamaha | 303.3 | 1’44.221 | 0.267 / 0.087 |
4 | 4 | Andrea DOVIZIOSO | ITA | Ducati Team | Ducati | 308.3 | 1’44.294 | 0.340 / 0.073 |
5 | 35 | Cal CRUTCHLOW | GBR | LCR Honda | Honda | 305.6 | 1’44.402 | 0.448 / 0.108 |
6 | 41 | Aleix ESPARGARO | SPA | Team SUZUKI ECSTAR | Suzuki | 304.3 | 1’44.494 | 0.540 / 0.092 |
7 | 25 | Maverick VIÑALES | SPA | Team SUZUKI ECSTAR | Suzuki | 306.7 | 1’44.539 | 0.585 / 0.045 |
8 | 8 | Hector BARBERA | SPA | Ducati Team | Ducati | 309.9 | 1’44.980 | 1.026 / 0.441 |
9 | 44 | Pol ESPARGARO | SPA | Monster Yamaha Tech 3 | Yamaha | 303.7 | 1’45.232 | 1.278 / 0.252 |
10 | 9 | Danilo PETRUCCI | ITA | OCTO Pramac Yakhnich | Ducati | 304.0 | 1’45.782 | 1.828 / 0.550 |
11 | 45 | Scott REDDING | GBR | OCTO Pramac Yakhnich | Ducati | 306.1 | 1’45.827 | 1.873 / 0.045 |
19 | Alvaro BAUTISTA | SPA | Aprilia Racing Team Gresini | Aprilia |