Astăzi a plecat dintre noi unul dintre veteranii motociclismului și jurnalismului moto românesc, un suflet „rebel, boem și liber”, Dan Năstase.

Probabil primul contact cu lumea motociclismului l-am avut în copilărie, citind Almanahul Auto sau revista Autoturism, unde Dan Năstase publica articole despre motociclism. Pe vremea aceea nu remarcam autorul, care nu prea scria nimic despre sine, doar poveștile frumoase și descrierile diverselor modele noi de moto de pe atunci (Honda Africa Twin, Suzuki GSX-R750, Kawasaki GPZ900R etc.).

Dan, în anii ’80, cu a sa Jawa de „trei-jumate”

Asta până ce am citit articolul despre montarea unui motor în doi timpi de Wartburg într-un cadru de BMW. Rezultatul, denumit măreț „Condorul” (Dan le dădea nume tuturor motocicletelor lui) apărea alături de un tip cu barbă și plete – autorul tuturor poveștilor moto pe care le citeam. Asta se întâmpla prin 1990, când frunzăream un teanc de almanahuri și reviste vechi din podul casei bunicilor.

Dan pe Condor. Peste 30 de ani mai târziu, când eram colegi la Motociclismo, îmi atrăgea atenția să nu fac niciodată poze pentru revistă fără echipament (mereu geaca încheiată, casca flip-up închisă). Reguli pe care le respect și acum.

Ce nu știam pe atunci era că urma să mă întâlnesc de multe ori cu acel motociclist pletos și bărbos, de-a lungul următoarelor decenii. L-am tot citit pe Dan, în revistele auto în care publica articole despre motociclete (și, rareori, despre mașini), apoi în paginile Univers Moto, revista moto pe care a fondat-o și a păstorit-o pentru câțiva ani. Încă lucra la Univers Moto când l-am cunoscut, la un SMAEB, prin colegul său Filip „Demostene” Pitaru, cu care mă împrietenisem de ceva vreme. Eu abia devenisem motociclist și iată-mă dând mâna cu Dan Năstase, practic chiar omul care plantase (fără să știe) semințele pasiunii pentru motociclism în sufletul meu. Mă simțeam atât de copleșit și nu-l mai scoteam din „dumneavoastră”. I-aș fi lustruit cizmele dacă mi-ar fi cerut-o, fără să preget. Dar el era incredibil de prietenos și de abordabil, povestea cu mine de parcă am fi fost prieteni de-o viață, îmi dădea sfaturi și glumea dezinvolt, făcându-mă să mă simt foarte în largul meu.

Un adevărat pasionat, Dan a schimbat zeci de motociclete: de la Simsonul tatălui său în anii ’60, până la naked-uri, enduro-tourere și sport-tourere moderne.

Apoi am devenit chiar colegi pentru o perioadă, când am început revista Motociclismo. Dan s-a alăturat colectivului în calitate de „Senior Editor”, adică eram coleg în presa moto cu omul ale cărui scrieri despre motociclism îmi stârniseră această pasiune. Mă simțeam foarte privilegiat, iar Dan era același ca întotdeauna, mereu modest, prietenos, gata să ajute. Povestea ore întregi isprăvi de-ale lui pe două roți și noi îi sorbeam cuvintele. Am făcut și ceva kilometri împreună: era un motociclist foarte experimentat, sigur pe el, niciodată nu se hazarda, dar se mișca repede când situația o cerea. Se vedea că are mai mulți kilometri decât fire de păr în barbă și că nu supraviețuise atâta vreme pe două roți din noroc.

După ce a plecat de la Motociclismo, am păstrat legătura și ne vedeam periodic, stăteam la povești și ne ajutam reciproc ocazional (de obicei cu sfaturi, o vorbă bună sau un contact unde trebuie). După o vreme, vorbeam mai degrabă la telefon și destul de rar, Dan ieșea mai rar pe două roți, apoi convorbirile noastre s-au rărit de tot. Au trecut cel puțin doi-trei ani de ultima dată când am vorbit cu Dan. Aflasem că a avut ceva probleme de sănătate peste care a trecut cu oarecare dificultăți și acum regret nespus că nu am păstrat legătura, fie și pentru a-i mai lua gândurile de la problemele lui, dându-i ocazia să vorbească despre subiectul lui preferat: motocicletele.

Dan Năstase avea 71 de ani, dintre care 53 de ani de motociclism, atunci când a plecat dintre noi. Eu, unul, nu prea agreez expresia „motociclist adevărat”, că mi se pare că le dă ocazia unora să împartă bikerii în funcție de gradul de pasiune, tipul de motocicletă etc, dar, dacă este un om pentru care cred că s-ar potrivi la perfecție, ar fi Dan Năstase. Era dedicat trup și suflet acestei pasiuni. Nu a fost neapărat un om plăcut de absolut toată lumea din jurul său, tocmai pentru că era „rebel, boem și liber”, câteodată până în pânzele albe. Dar a fost un om de cuvânt, mereu fidel propriilor principii și dedicat complet pasiunii sale. Chiar și când n-a fost plăcut, îmi place să cred c-a fost respectat.

Penița lui Dan și pasiunea lui pentru cele două roți motorizate au hrănit spiritual generații de motocicliști români. Eu sunt unul dintre ei. Mulțumesc pentru tot ce ai făcut și ai fost, Dan! Ne vedem dincolo! Te salut cu farul!