Jurnalisti intreprinzatori au prins in cadru un BMW K 1600 „bagger” aflat in teste la o pista ultrasecreta saptamana trecuta, modelul subliniind o noua directie pentru motorul cu sase cilindri in linie vazut prima data pe K 1600 GT si GTL in 2011.
Desi motocicletele tip „bagger” nu sunt neaparat foarte cautate in Europa, acestea reprezinta un segment de piata important in piata de peste ocean, BMW fiind cel mai nou producator care intra pe aceasta nisa, dupa Honda, cu al sau F6B.
Noul K 1600 bagger a fost pozat de la distanta in timp ce efectua teste de franare pe o pista de teste privata din Germania, alaturi de o versiune a roadsterului R 1200 R cu motorul racit cu lichid. Este posibil ca aceste modele sa fie prezentate in octombrie, la Salonul Moto Intermot de la Koln, in Germania.
Reteta bagger este una cat se poate de simpla: se elimina cat mai mult din carenaj, se monteaza niste coburi alungiti care ii dau motocicletei un aspect de lowrider si se pastreaza restul motocicletei standard, in mare parte. Carenele si topcase-ul care apar in poze vor fi probabil modificate (topcase-ul contine probabil echipamente electronice pentru teste si carenele sunt probabil folosite pentru deghizare).
Conform colegilor de la MCN, varianta bagger a lui K 1600 a fost comandata de filiala americana a lui BMW Motorrad, acestia avand nevoie de un astfel de model pentru a putea concura de la egal la egal cu concurenta pe piata americana. BMW nu a comentat in niciun fel existenta acestei motociclete.