Cursa pentru combustibilii sintetici a început!

Un MotoGP electrificat este o idee terifiantă pentru cei mai mulți dintre fanii motociclismului. Din fericire, la fel gândesc și actorii direct implicați.

Motorul cu combustie internă este în continuare prețuit de către producătorii de motociclete. Pentru a-i asigura un viitor în competiții, o linie de lucru care s-a dovedit fructuoasă până în prezent este cea a combustibililor sintetici.

Se pare că în extra-sezon, atunci când „încleștările” din paddock se mai domolesc, toată lumea începe să se gândească la strategii de viitor. Sau, mai simplu spus în acest caz, se întreabă ceva gen „noi ce mai băgăm în rezervor?”.

La începutul acestui an, scriam despre Stefan Pierer, CEO al KTM și, cu siguranță una dintre eminențele cenușii ale motociclismului,care declara că în viitorul apropiat, în Moto 3 și Moto 2 se va trece la folosirea de combustibili sintetici.

Mai mult, mai marele KTM descria în mod savuros un Moto GP electrificat drept o „aberație a politicienilor needucați”, după cum poți citi aici.

Să vedem ce s-a mai întâmplat între timp.

Alături de Dorna, Triumph Motorcycles a inițiat un program de testare pentru combustibili sustenabili. Aceștia vor fi folosiți în Moto 2, începând din 2024.

Obiectivul celor doi parteneri este de a se trece la combustibil E40 (includ un procent de 40% combustibil non fosil) în Moto2 până în 2024 și la E100 (100% non fosil) până în 2027. Totodată, este vizată și alinierea performanțelor acestor noi combustibili cu cele oferite de actualii combustibili fosili.

Steve Sargent, Triumph Chief Product Officer a descris acest moment drept unul pivotal în istoria motociclismului și nu a omis să menționeze că în buna tradiție a companiei, tot know how-ul câștigat pe pista de concurs este folosit pentru motocicletele de stradă.

Totodată, avem vești și din direcția Honda

Echipa de trialiști a Honda Repsol, mai exact Toni Bou și Gabriel Marcelli, tocmai a testat un nou carburant care provine din „deșeuri organice” (!). Acesta asigură un procent de emisii cu 90% mai redus și, potrivit celor doi piloți oferă un nivel de performanțe similar cu combustibilii convenționali.

La începutul lunii noiembrie, Marc Marquez a făcut un scurt test pe circuitul spaniol Jarama cu RC213V-S, tot cu un astfel de combustibil. Departamentul de PR al Honda vorbește – în mod evident – despre impresii „în general pozitive”. Dar, ia să nu mai fim noi atât de „deștepți” și să-i dăm cuvântul lui Marc Marquez:

”Ca și pilot, analizezi răspunsul motorului. Vrei ca și turațiile să crească lin, să ai un feeling cât mai curat atunci când deschizi prima data gazul. Iar asta depinde de cum se face combustia, care, câteodată se poate întâmpla agresiv. În cazul de față a decurs lin. Totodată, te interesează ca motorul să se simtă la fel de bine și la turații mari, atunci când ajunge la performanța maximă.”

Așadar, este demn de apreciat efortul producătorilor de a nu juca totul pe cartea bateriilor și a motoarelor electrice, dar și faptul că există resurse pentru a se explora mai multe direcții pentru viitor.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account