Finala Campionatului Național de Motocross 2026 se desfășoară la Merei Racing Park!

În perioada 24–25 octombrie 2026, Merei Racing Park va găzdui Finala Campionatului Național de Motocross, evenimentul care va decide campionii naționali ai sezonului 2026!

Competiția va reuni sportivi din întreaga țară, pregătiți să ofere un spectacol plin de adrenalină și dueluri intense. La start se vor alinia concurenți la clasele MX1, MX2, MX125, 85cc, 65cc, 50cc, Fete, Veterani și Amatori.

Fiind ultima etapă a sezonului, miza va fi una importantă: stabilirea clasamentelor finale și desemnarea campionilor naționali de motocross ai anului 2026. Lupta pentru podium promite să fie una intensă, iar fiecare cursă poate aduce răsturnări de situație. Organizatorii, echipa Merei Racing Park, estimează un număr de 150 de concurenți și aproximativ 500 de spectatori.

Popularitatea complexului Merei Racing Park a crescut constant pe parcursul acestui an, prin găzduirea unor evenimente diverse dedicate comunității moto. Traseul a devenit rapid un punct de referință datorită calității infrastructurii și a bunei organizări a competițiilor de off-road.
Merei Racing Park
Calendarul din acest sezon a inclus evenimente de amploare, precum cele dedicate comunității de fani Yamaha Ténéré sau BMW GS Challenge Romania. Circuitul a găzduit deja etape oficiale de Campionat Regional și Național de Motocross, dar și competiții de Endurocross organizate în colaborare cu cluburile locale. Toate aceste acțiuni au confirmat valoarea complexului și au pregătit logistic infrastructura pentru cel mai important moment al anului, marea finală națională de motocross.
BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account