Ce se întâmplă dacă te ții cu obstinație de tradiție? Și nu vorbim aici de curentul neo – retro. Analiza pe care o încercăm e mult mai complicată, întrucât astăzi aruncăm o privire în curtea producătorului german Horex. Acesta a prezentat la Intermot Koln modelul VR6 Raw 99.
Nemții au împlinit 99 de ani de când produc – cu mici sincope – motociclete. Și le produc cam cum vor ei și cum ar vrea mulți dintre motocicliștii tradiționaliști, singurul inconvenient fiind că „politica” asta costă, și nu puțin.
Dacă privim la motocicletele Horex, putem elimina particula „neo” dintr-o posibilă etichetare, întrucât nemții nu par să facă nici o concesie din punct de vedere ale designului, epocii digitale în care trăim. Așa cum caută să facă de exemplu Ducati DesertX sau modelele Honda. Dar nici retro nu sunt, dacă ne gândim la maniera în care cei de la BSA au înțeles să readucă în scenă modelul Gold Star.
Mai degrabă, motocicletele Horex au adaptat progresul, dar asta foarte selectiv, dintr-o paradigmă strict mecanică și cu un design tributar acesteia. Să privim înspre modelul lor actual, VR6, oferit în trei declinări, Raw, Classic și Cafe Racer. Trebuie să spunem că „VR” provine de la verkürzt și reheinmotor – într-o traducere aproximativă, motor în linie scurtat, iar asta a suficient pentru ca motocicleta construită în jurul acestui propulsor să primească și un nume.
Conceptul VR 6a fost lansat de grupul Volkswagen în 1991, dar în sectorul moto, această tehnologie – șase cilindri dispuși în line, însă la un unghi de 15 grade, cu pistoane oblice, care fac posibilă utilizarea unei chiulase unice cu trei arbori de distribuție – este strict opera Horex.
Iar această operă oferă o capacitate cilindrică de 1.218 cmc, cu o putere de 163 de cai, într-un pachet nu mai lat de 43 centimetri. În cazul Horex VR6, Raw înseamnă cel mai „adânc” negru, roți din aluminiu forjat (tot negre) și o evacuare finală cu două tobe suprapuse. Totul, la o masă, fără fluide, de doar 220 de kilograme.
Iar Horex VR6 Raw 99 înseamnă componente din fibră de carbon și o producție limitată la 99 de exemplare, câte unul pentru fiecare an de existență al companiei.
Pentru că Horex este deținută acum de 3C Carbong Group, din Landsberg am Lech – o localitate care după nume nu are cum să fie pe undeva prin Asia, această motocicletă se bucură de mult… carbon. Aceasta înseamnă un subcadru din fibră de carbon, material folosit și pentru cadru, în zona jugului furcii. Astfel, masa fără lichide ajunge la doar 215 kilograme. Farul „tip H” nu ar fi dat nimic de bănuit nici în anii ’60, dar această literă ascunde tehnologie LED DRL și o funcție cornering.
În rest, Raw 99 se bucură de cuceriri ale științei și tehnicii precum suspensii Öhlins și frâne Brembo – M50 față și P2.34 spate – cu sistem ABS, ride by wire, display LED de 7 inch, baterie Li-Ion, totul însă într-un pachet extrem de sobru. Prețul este la fel de exclusivist, în jurul a 50.000 de euro.
Inutil de adăugat că artiștii nemți care construiesc cu mânuța lor motorul VR6 și restul motocicletei, de abia așteaptă să o facă anume după dorințele tale, pentru niște euro în plus.