Yamaha a lansat MT-09 Y-AMT, prima motocicletă care încorporează sistemul de transmisie automat cu posibilitate de operare manuală dezvoltat de Casa din Iwata.
Platforma MT-09 a fost aleasă tocmai pentru că ea pune în evidență ce poate face acest naked, atunci când este dotat cu noua tehnologie de transmisie Yamaha: o adevărată simbioză între pilot și motocicletă, așa cum demonstrează Yamaha cu acest video.
MT-09 Y-AMT dispune de același motor cu trei cilindri CP3 de 890 cmc, foarte apreciat de public, și are aceleași caracteristici cu MT-09. Dar, acest sistem de transmisie „transformațional” – după cum spune Yamaha – permite pilotului să aleagă între o transmisie manuală acționată tactil și confortul schimbului de viteze complet automat.
Maneta de ambreiaj și pârghia schimbătorului sunt fiecare înlocuite de un motor electric, permițând pilotului să se concentreze mai bine asupra drumului. Schimbarea doar cu mâna, spre deosebire de o combinația între picior și mână este mai rapidă și necesită mai puțin timp de gândire, permițând pilotului să se concentreze asupra acționării accelerației și a frânei, asupra unghiului de înclinare, poziției motocicletei și a „identificării” nivelului de aderență oferit de anvelope.
Pe scurt, virajele poti fi abordate mai rapid, mai agresiv. Aceasta pentru că mâna este unul dintre cele mai tactile și mai puternice instrumente de care dispune corpul uman. Conexiunea cu creierul este mai strânsă și mai rafinată decât în cazul picioarelor, transmisia manual-automată a lui MT-09 Y-AMT oferind o modalitate complet nouă de a experimenta senzațiile tari produse de motorul CP3 de la Yamaha.
Acest MT a fost dezvoltat pentru pilotajul sportiv, permițând schimbări mai rapide și mai consistente, necesare atunci când cel sau cea de la ghidon caută să extragă fiecare strop de performanță. Schimbarea treptelor de viteză este activată printr-un comutator acționabil în ambele direcții, amplasat la vârful degetelor mâinii stângi a pilotului.
Pilotul își poate folosi fie degetul mare și degetul arătător pentru a schimba treapta în sus și respectiv în jos, fie doar degetul arătător pentru a schimba treapta, trăgând maneta plus pentru a schimba viteza, și împingând-o pentru a comuta în jos. Astfel se obține un ritm agresiv de mers.
Fără manetă de ambreiaj de acționat, pilotul își poate sincroniza mai ușor schimbările de viteză, concentrându-se asupra traselor și a altor comenzi. Totodată, el se poate poziționa mai jos pe motocicletă în viraj, crescând astfel stabilitatea dar și încrederea în aceasta.
La viteze mici, sistemul Y-AMT controlează funcționarea ambreiajului și a cutiei de viteze, făcând motocicleta mai ușor de strunit la efectuarea de manevre și în trafic intens. Sistemul preia complet funcțiile de schimbare a vitezelor atunci când se află într-unul dintre cele două moduri AT, dar poate fi decuplat oricând prin acționarea comutatorului, intrând în modul manual.
Modul D+ a fost creat pentru a permite propulsorului CP3 să arate de ce este în stare, menținându-l în ture mai mult timp, pe măsură ce se schimbă în sus și în jos prin transmisia cu șase trepte. Alternativ, modul D oferă o schimbare de viteză complet automatizată, mai „moale”, care inspiră mai multă încredere, pentru navetă urbană și călătorii relaxante.
Spre deosebire de cutiile de viteze automate, orientate către touring – așa cum a fost cazul Yamaha FJR 1300 AS, sistemul Y-AMT reușește o îmbunătățire a cuplului și a naturii agile a lui MT-09.
Comutarea între modurile MT și AT este ușoară și poate fi făcută în mișcare prin activarea butonului de pe partea dreaptă a ghidonului.