Yamaha TRACER 9, TRACER 9 GT și TRACER 9 GT+ primesc Yamaha Y-AMT (Yamaha Automatic Manual Transmission – transmisia manuală automată de la Yamaha) și tehnologii de ultimă oră, inclusiv suspensii electronice, cruise control, detectarea unghiului mort cu avertizare pe oglinzi și, în premieră mondială pentru motociclete, far LED Matrix.
Toate modelele din gama TRACER 9 beneficiază de un panou de bord TFT de 7″. TRACER GT beneficiază în plus de suspensie electronică, parbriz reglabil electric, manșoane încălzite, sistem smart key, regulator de viteză și farul inovator Matrix LED de la Yamaha.
Vârful de gamă, TRACER 9 GT+, beneficiază de întreaga suită de sisteme de asistență cu radar, oferind o reglare adaptivă a vitezei, detectarea unghiului mort și avertizare în caz de coliziune frontală, pe lângă controlul menținerii vehiculului, sistemul de frânare unificat și un sistem de monitorizare a presiunii din anvelope.
Y-AMT este prezentă ca echipare standard pe TRACER 9 GT+ și echipament opțional atât pentru TRACER 9, cât și pentru TRACER 9 GT.
Toate versiunile TRACER 9 2025 sunt dotate cu un sistem de faruri ce se adaptează în viraje dar, TRACER 9 GT și TRACER 9 GT+ Yamaha vine și cu sistemul de faruri adaptive Matrix LED.
Acesta este compus dintr-o matrice de LED-uri multiple cu fază scurtă și lungă conectate la o cameră integrată în partea superioară a ansamblului farului, care detectează automat traficul din jur, sursele naturale de lumină și condițiile meteo.
Sistemul procesează informațiile și reglează dinamic luminozitatea și distribuția luminii pentru a oferi în orice moment iluminare optimă. Lumina este distribuită astfel încât să nu orbească pe ceilalți participanți la trafic, dar pilotul beneficiază de o zonă iluminată la maximum. Farurile Matrix LED funcționează cu IMU pe șase axe pentru a regla fasciculul de lumină atunci când este detectat un unghi de înclinare de cel puțin șapte grade, creând o experiență de pilotare mai confortabilă și oferind un plus de încredere pilotului.
În timp ce farurile adaptive sunt complet automate, pilotul poate alege dintre trei niveluri de sensibilitate pentru sistemul Matrix Led, având, în același timp, posibilitatea de a interveni manual oricând, în timpul pilotării.
Modelele GT mai beneficiază de suspensii cu reglare electronică, dezvoltate special în colaborare cu KYB.
KYB Actimatic Damper System – KADS – este cel mai avansat sistem de suspensie care se găsește pe o motocicletă de serie Yamaha. Acest sistem „semi-activ” este integrat în sistemele electronice ale motocicletei și reglează dinamic amortizarea și experiența de pilotare, utilizând date în timp real detectate de IMU pe șase axe, precum unghiul de înclinare, sarcina, accelerația, precum și nivelul și viteza cursei suspensiei, oferind o călătorie care poate asigura o deplasare sportivă fără a compromite confortul.
Pilotul are posibilitatea de a alege între diferite moduri, iar dinamica este stabilită în continuare de modul de pilotare YRC selectat, oferind o setare mai fermă și mai sportivă în modul Sport, în timp ce modurile „Street” și „Rain” sunt axate pe confort.
KADS este integrată și cu alte sisteme, precum controlul frânei, controlul adaptabil al vitezei și sistemul unificat de frânare. Rezultatul este o experiență de pilotaj care inspiră încredere, indiferent de condițiile de drum.
Ergonomie revizuită
Aranjarea ghidonului, a scărițelor și a șeii a fost modificată, pentru a crea o experiență mai confortabilă atât pentru pilot, cât și pentru pasager, fără a compromite caracteristicile sportive ale motocicletei.
Cu 150 g mai ușor, noul cadru inferior este și cu 50 mm mai lung decât cel din generația anterioară a TRACER 9, ceea lasă mai mult loc pentru zona pasagerului.Șaua pilotului a fost remodelată și este acum mai plată, cu mai multă căptușeală. În ciuda unei înălțimi a șeii de 845 mm, pentru majoritatea piloților, TRACER 9 2025 ar trebui să fie mai accesibil deoarece distanța de la sol la șa a fost, de fapt, redusă prin subțierea și remodelarea zonei frontale a acesteia.
Caroseria păstrează inactă imaginea compactă a TRACER 9 din generația anterioară, dar este cu totul nouă, fiind dezvoltată în tunelul aerodinamic.
Modelul standard dispune de un parbriz reglabil manual, care oferă o reglare de 50 mm în 10 trepte, în timp ce variantele GT și GT+ utilizează un parbriz operat electronic, cu o reglare totală de 100 mm. Gama superioară de parbrize electrice oferă o înălțime suplimentară de 25 mm, pentru o protecție sporită împotriva vântului, precum și o setare cu 25 mm mai joasă pentru pilotare pe timp de vară sau la viteze reduse.
Forma parbrizului a fost proiectată pentru a reduce turbulența și presiunea vântului în partea de jos a corpului pilotului, în timp ce parbrizul de pe GT și GT+ prezintă un spoiler suplimentar în partea de jos a parbrizului, pentru o protecție sporită împotriva vântului.
Carenajul a proiectat în funcție de noul șasiu și chiar contribuie la îmbunătățirea manevrabilității la viteză redusă. Raza de bracaj a ghidonului a crescut, reducându-se distanța minimă de virare de la 3,1 m la 2,9 m.
Sistemele de asistență pentru pilot sunt bazate pe radare cu unde milimetrice
Regulatorul adaptiv de viteză, sistemul unificat de frânare și sistemul de avertizare în caz de coliziune frontală folosesc radarul cu unde milimetrice. TRACER 9 GT+ este echipat cu un sistem de radar spate cu unde milimetrice, care asigură detectarea unghiului mort. Toate aceste sisteme folosesc date de la radarele față și spate, care detectează distanța și prezența vehiculelor în jurul motocicletei. Cântărind numai 200 g, unitățile radar compacte sunt amplasate în spatele capacelor integrate din partea din față și spate – pentru TRACER 9 GT+.
Regulator de viteză adaptiv (Adaptive Cruise Control – ACC) pentru Tracer 9 GT+
Acest sistem oferă toate avantajele regulatorului de viteză, împreună cu posibilitatea de a menține automat o distanță fixă față de vehiculul aflat în față. Funcționând împreună cu Y-AMT, regulatorul de viteză adaptiv reduce considerabil oboseala călătoriilor pe distanțe lungi atunci când este cuplat.
Radarul frontal integrat cu unde milimetrice măsoară constant distanța de la vehiculul din fața TRACER 9 GT+ și transmite semnale către ACC, care controlează automat viteza de croazieră, decelerarea și accelerația, pentru a se potrivi condițiilor de drum pe măsură ce acestea evoluează.
ACC este reglabil, iar atunci când motocicleta se află în mișcare, pilotul poate selecta una dintre cele patru opțiuni privind distanța de urmărire, în funcție de preferințele individuale, reprezentate cu o bară pentru cea mai scurtă distanță de urmărire și cu patru bare pentru cea mai lungă. ACC oferă numeroase avantaje, inclusiv reducerea oboselii pilotului deoarece necesită mai puține acțiuni din partea pilotului și, de asemenea, asigură un pilotaj de calitate superioară prin menținerea unei distanțe de urmărire constante și susține fluidizarea fluxului traficului.
Când sistemul ACC este activ, pe panoul de bord TFT este afișată o pictogramă verde (cu gri pentru starea de inactivitate), iar sub pictograma unui vehicul apar între unu și patru bare albe care confirmă distanța de urmărire selectată. Atunci când ACC stabilește că pilotul este prea aproape de vehiculul aflat în față sau dacă detectează că starea actuală de accelerare/decelerare a motocicletei va duce în curând la o distanță prea apropiată, pe panoul de bord apare pictograma de solicitare a intervenției pilotului pentru a-l notifica pe acesta că trebuie să acționeze în mod corespunzător pentru a evita o distanță de urmărire periculoasă.
ACC funcționează între 30 km/h și 160 km/h – în treapta întâi și a doua de la 30 km/h, în treapta a treia și a patra de la 40 km/h, iar în treapta a cincea și a șasea de la 50 km/h. Viteza poate fi mărită și redusă în pași de 1 km/h sau de 10 km/h, apăsând o dată pe butonul de reglare sau ținându-l apăsat. ACC este dezactivat prin frânarea sau prin rularea în față a mânerului de accelerație, dincolo de punctul de oprire al accelerației.
Această stare ușor de înțeles a ACC este afișată în toate modurile de ecran, inclusiv în modul de navigare, și oferă un sistem de asistență suplimentar pentru pilot, conceput să îmbunătățească experiența de pilotare, în special pe autostrăzile aglomerate.
Detectarea unghiului mort
Grație radarului spate cu unde milimetrice, pilotul este notificat prin indicatoarele integrate în oglinzile retrovizoare dacă există un vehicul prezent în „unghiul mort” al motocicletei. Radarul va monitoriza vehiculele care se apropie din spate și va decide dacă acestea rămân în zone care nu sunt vizibile clar pentru motociclist; în acest caz, indicatorul din oglindă va fi lumina intermitent drept avertizare.
Desigur, în timp ce această funcție „verifică” zona din jurul motocicletei, aceasta este doar o caracteristică de asistență și necesită, totuși, ca motociclistul să verifice „personal” spațiul din jur în timp ce pilotează.
Cheie inteligentă și sistem de blocare centrală
TRACER 9 GT/Y-AMT și GT sunt echipate cu un sistem Smart Key, care permite operarea fără cheie a pornirii, a capacului de alimentare cu combustibil și a blocării direcției. În plus, sistemul controlează sistemul de blocare a portbagajelor laterale dotate ca standard și a portbagajului superior opțional. Un modul de control al caroseriei (BCM) primește date de la Smart Key, permițând detașarea sau deschiderea/deblocarea portbagajelor. Pentru a maximiza confortul, acestea funcționează cu o sursă de alimentare wireless, fără a fi nevoie de montarea sau demontarea de prize sau cabluri.