Breaking news în motociclismul offroad: cele mai prestigioase și mari competiții internaționale de hard enduro își unesc forțele pentru a acorda două titluri de campion mondial anul acesta.

Manuel Lettenbichler, 2024, Red Bull Romaniacs, Sibiu
Campionul mondial în extreme enduro rally va fi încoronat, în iulie, la Sibiu, la Red Bull Romaniacs 2025, iar campionul mondial în enduro extrem își va adjudeca titlul, în Austria, pe 1 iunie, la Red Bull Erzbergrodeo 2025.
Aflat la cea de a 22-a ediție Red Bull Romaniacs (22-26 iulie) este un raliu unic având un format cu cinci zile de cursă. Debutează cu Prologul urban și continuă cu patru zile de offroad în care concurenților le sunt testate abilitățile și anduranța. Încă din 2004, de la prima ediție Red Bull Romaniacs a crezut în oferirea de premii în bani profesioniștilor și continuă pe acest drum.

Mitch Brightmore, Red Bull Erzbergrodeo 2024, Eisenerz, Austria, 2024
Riderii amatori reprezintă majoritatea concurenților de la acest eveniment global, care reunește peste 65 de națiuni, aceștia venind în România din toate colțurile lumii și bucurându-se de raliu alături de elita mondială din hard enduro. Există cinci clase de Hard Enduro: Gold, Silver, Bronze, Iron, Atom. Iar din 2025 clasele Adventure Ultimate și Lite și clasele electrice eMoto Expert și Hobby deschid raliul pentru rideri care vor să concureze cu motociclete din categoria adventure sau cu cele electrice. Cele patru clase noi sunt un exemplu clasic al modului în care motivația și dorința fondatorului Red Bull Romaniacs, Martin Freinademetz, sunt motorul care face ca raliul să fie mereu ”cu un pas înainte”.

Prologul Red Bull Romaniacs
Martin Freinademetz: „Aș dori să le mulțumesc participanților și partenerilor noștri de lungă durată pentru că ne-au fost alături și ne-au oferit baza pentru a organiza la nivel înalt acest sport, și pentru că împreună căutăm modalități de a face hard enduroul și mai interesant și de a aduce acest sport mai aproape de o masă largă de fani și spectatori.
Red Bull Romaniacs a făcut parte din Campionatul Mondial de Hard-Enduro FIM și a susținut posibilitatea de a încorona un campion mondial, ceea ce credem că este ceva ce sportul și sportivii săi îl merită cu adevărat. Odată cu întreruperea campionatului FIM, Red Bull Romaniacs și-a unit forțele cu Karl Katoch, fondatorul Red Bull Erzbergrodeo și reprezentanți de marcă ai industriei pentru a umple acest gol și a oferi un premiu alternativ, independent pentru sportivi, permițând sportului să continue să prospere și să progreseze cu titlurile Extreme Enduro Rallye și Extreme Enduro.”
Enzersfeld – Red Bull Erzbergrodeo este locul de naștere al enduroului extrem și a modelat în mod semnificativ în ultimii 30 de ani acest sport offroad.
Este simbolul suprem al apariției și dezvoltării „Extreme Enduro” la cel mai înalt nivel sportiv. Cu participanți din peste 50 de națiuni și un traseu de neegalat, Red Bull Erzbergrodeo s-a impus la nivel mondial drept cel mai prestigios eveniment din această disciplină. Fiind cea mai dură „cursă de o singură zi” din lume, Red Bull Erzbergrodeo împinge până și elita mondială până la limită. Câștigarea cursei este recunoscută ca o onoare pe scena internațională.
Organizatorul și creierul Red Bull Erzbergrodeo, Karl Katoch, explică motivația din spatele acordării titlului de campion mondial: „De la început, partenerii și sponsorii au recunoscut importanța remarcabilă a evenimentului nostru. Tocmai de aceea am fost invitat să integrez Red Bull Erzbergrodeo în seria FIM Hard Enduro Series timp de trei ani – pentru că această serie de campionat fără Erzbergrodeo nu ar fi existat niciodată. Din pricina provocărilor economice, Campionatul Mondial de Hard Enduro FIM a fost întrerupt, creând un gol în cel mai înalt nivel de competiție din acest sport. Prin urmare, Red Bull Erzbergrodeo va acorda acum în mod independent un titlu oficial de Extreme Enduro World Championship – în colaborare cu parteneri de top și reprezentanți ai industriei. Acest lucru asigură că cei mai buni sportivi de enduro extrem din lume pot continua să concureze pentru un titlu prestigios”, a spus Katoch.
Red Bull Romaniacs și Red Bull Erzbergrodeo sunt mândri să anunțe acest nou pas semnificativ în recunoașterea și susținerea lumii Extreme Hard Enduro, alături de sportivii exceptionali care își depășesc limitele în acest sport solicitant.
Fondatorii evenimentelor, Martin Freinademetz și Karl Katoch, colegi de lungă durată, prieteni și concurenți unul la cursele celuilalt timp de peste două decenii, și-au unit acum forțele pentru a introduce un nou sistem de premii de campionat. Această dezvoltare interesantă va asigura că sportivii continuă să fie recunoscuți cu un titlu oficial de Extreme Enduro World Championship, lupta pentru victorie urmând să se intensifice în 2025.