Yamaha rămâne devotată segmentului Supersport, lansând mult așteptata R9.
Noua motocicletă are designul inspirat din MotoGP, dominat de linii orizontale, cireașa de pe tort fiind aripioarele aerodinamice integrate. Dacă te întrebi ce se ascunde sub carenele cu aspect feroce, ei bine, așa cum mulți și-au dorit, R9 este propulsat de apreciata unitate CP3, de 890 cmc, în trei cilindri, DOHC, cu 4 supape pe cilindru, răcire cu lichid și injecție de combustibil.
Alezajul și cursa de 78 mm x 62 mm și raportul de compresie 11,5:1 oferă atât cuplu cât și putere, valorile de care cu toții eram curioși fiind de 117 cai putere la 10.000 rpm și 93 Nm la 7.000 rpm.
Sunetul celor trei cilindri a devenit o adevărată marcă înregistrată a CP3 de-a lungul anilor, iar inginerii Yamaha au acordat o atenție semnificativă amplificării acestuia.
Cadru Deltabox din aluminiu
Dezvoltat special pentru R9, cadrul deltabox turnat din aluminiu are o rigiditate scrupulos calculată. În comparație cu celelalte modele CP3, cadrul Yamaha R9 este mai rigid torsional, longitudinal și lateral. Greutatea sa este de doar 9,7 kg, ceea ce îl face cel mai ușor cadru utilizat vreodată pentru un model Supersport Yamaha.
Șasiul ușor face ca greutatea în ordine de mers să fie de 195 kg. Și sub-cadrul a fostost proiectat pentru a oferi un profil transversal cât mai suplu și agilitate în pilotaj. Șaua stă la 830 mm de sol.
Yamaha R9 este cel mai eficient model Yamaha din punct de vedere aerodinamic până în prezent
R6 a fost mult timp cel mai aerodinamic model Yamaha, iar inginerii Yamaha au folosit acest etalon pentru a rafina eficiența aerodinamică a modelului R9.
Prin testarea extinsă a tunelului aerodinamic, inginerii au putut modela R9 astfel încât să prezinte o rezistență aerodinamică mai mică (maximizând astfel viteza maximă și performanțele de accelerare) decât R6, în ciuda faptului că R9 are cilindreea, radiatorul și suprafața frontală mai mari.
Această eficiență este obținută printr-o combinație între forma carenajului frontal în timp ce noile aripioare aerodinamice, adăugate chiar sub lumini, reduc ridicarea roții față față și îmbunătățesc contactul cu asfaltul. În mod normal, simpla adăugare a aripioarelor ar genera o rezistență aerodinamică suplimentară, dar prin testare repetată, impactul negativ a fost eliminat, iar designul final reduce la minimum gradul de rezistență aerodinamică oferind pilotului o senzație de stabilitate în partea frontală.
Aripitoarele reduc ridicarea roții față cu 6-7% în linie dreaptă, iar atunci când lucrează cu spoilerul față de sub canalul în forma literei M, acest efect este crescut la aproximativ 10%, pe viraje.
KYB a proiectat o furcă și un amortizor special pentru R9
Suspensiile Yamaha R9 aufost dezvoltate în paralel cu cele de pe R1 GYTR și R1 RACE 2025. Noua furcă KYB inversată de 43 mm are reglaje individuale pentru revenire și comprimare în furca stânga și dreapta. Fiecare poate fi reglat separat, cu tubul din dreapta pentru amortizarea de revenire și stânga pentru compresie, atât la viteză mare, cât și la viteză redusă.
Fiecare picior de furcă dispune acum de o supapă de bază, concepută pentru a optimiza presiunea în cilindru, limitând sau prevenind în totalitate fluxul de ulei în partea de jos a furcii. Această nouă configurație duce la un răspuns îmbunătățit la amortizare, la o senzație îmbunătățită de contact și la o stabilitate generală mai bună. Stratul Kashima, care întunecă culoarea aurie/bronz, creează o estetică aparte.
Amortizoarele spate sunt reglabile pentru preîncărcare, detensionare și compresie.
Sistem de frânare Brembo derivat din lumea curselor
R9 este dotat cu etriere monobloc Brembo Stylema derivate de la curse, ușoare și rigide, furtunuri de frână din plasă de inox și discurile față de 320 mm. Cilindrul principal radial Brembo are un piston care se deplasează într-o direcție paralelă cu cursa manetei de frână, aplicând presiune într-o manieră liniară pe măsură ce pilotul trage de maneta de frână. Etrierele Stylema au patru pistonașe de 30 mm și oferă o răcire eficientă, reducând efectul de estompare a frânelor pe circuit.
Sportivă, dar nu inconfortabilă pe stradă: poziție de pilotare optimizată
Poziția de pilotaj a R9 este una sportivă, cu semi-ghidoane, dar ea a fost concepută pentrua a satisface diferitele niveluri, de la piloții de curse amatori, până la cei care își doresc călătorii antrenante pe șosea. Punctele de contact dintre motocicletă și corpul pilotului au fost dezvoltate pentru a permite persoanelor de diferite constituții să se miște liber pe motocicletă.
Distanța de la ghidon până la șoldurile pilotului este optimizată pentru a se evita o un plasament excesivă în față, iar înălțimea șeii, de 830 mm face R9 accesibilă unei game largi de piloți. Scărițele sunt poziționate astfel încît să ofere mai mult spațiu și să se evite tensionarea musculaturii picioarelor.
Poziționarea semi-ghidoanelor este mai sportivă decât în cazul R7, dar mai relaxată decât la R6 RACE.
Rezervorul de combustibil are 14 litri și o formă concepută pentru a asigura aderență suficientă pentru coapsa și brațul exterior ale pilotului în timpul virajelor. R9 este echipat cu pneuri Battlax Hypersport RS11 de la Bridgestone, oferind performanțe de nivel de pistă, optimizate pentru utilizarea pe drumuri publice.
Comutatoarele modelului R9 sunt intuitive și ușor de utilizat, punându-se accent pe reducerea la minimum a numărului lui.
Cruise control și limitator de viteză
Pentru confort pe distanțe lungi, R9 este prevăzut cu un sistem tip Cruise Control, care poate fi activat la deplasarea la viteze de minimum 40 km/h, din treapta a treia în sus. După setarea vitezei de croazieră, aceasta poate fi mărită sau micșorată în trepte de 1 km/h, printr-o singură apăsare a comutatorului, sau continuu, prin menținerea apăsată a comutatorului. Regulatorul de viteză poate fi anulat fie prin atingerea unui buton, fie prin acționarea frânei, ambreiajului sau accelerației.
De asemenea, piloții pot să stabilească o limită de viteză pentru motocicletă, prin care se controlează puterea motorului, asigurându-se că motocicleta nu depășește viteza selectată.
Sisteme electronice și moduri YRC sofisticate, bazate pe R1
Dezvoltat direct pe baza celei regăsite pe R1, unitatea de măsurare inerțială pe șase axe măsoară constant accelerația în direcțiile înainte, înapoi, în jos și stânga-dreapta, precum și viteza unghiulară pe trei direcții.
Piloții își pot personaliza experiența de pilotare prin setările Yamaha Ride Control. Există trei moduri de condus, „Sport”, „Street” și „Rain”, cu setări din fabrică cu diferite niveluri de intervenție pentru a se potrivi unor condiții variate. Ele sunt completate de opțiunea de a preseta două moduri personalizate și patru moduri pentru pistă.
Acest lucru permite crearea unor setări YRC specifice pentru a se potrivi anumitor situații sau condiții, prin modificarea nivelului de asistență oferit de sistemele electronice, precum sistemul de livrare a puterii (PWR), de control al tracțiunii (TCS), de control al alunecării (SCS), de control al frânării (BC), regulatorul de alunecare spate (BSR), sistemul de gestionare a frânării motorului (EBM) și sistemul de control al ridicării roții din față (LIF), care pot fi configurate toate direct din ecranul de setări YRC al R9 sau prin aplicația pentru smartphone MyRide de la Yamaha.
Pentru starturi optime la curse, R9 dispune și de un sistem tip launch control. Tot pentru track-days sau curse, ABS-ul spate se poate dezactiva.
Quickshifer-ul Yamaha de a treia generație permite trecerea fără ambreiaj în trepte de viteză mai mari sau mai mici, cu setarea 1 care permite aceste schimbări în timpul accelerării (pentru schimbări în trepte de viteză mai mari) și decelerării (pentru schimbări în trepte de viteză mai mici), în timp ce Setarea 2 permite, de asemenea, schimbări în trepte de viteză mici, accelerând și trecerea în trepte de viteză în timp ce decelerează.
Afișaj și conectivitate
Afișajul TFT complet color de 5″ al R9 poate fi personalizat alegând din patru teme selectabile, în timp ce modul pistă afișează informații care sunt relevante doar pe circuit, inclusiv un cronometru pentru ture.
Ecranul TFT poate fi conectat la un smartphone prin aplicația MyRide de la Yamaha, prin unitatea de control al comunicațiilor (CCU) integrată pe R9.
Aplicația poate fi utilizată pentru a modifica setările YRC, permițând crearea de noi moduri YRC chiar și atunci când pilotul nu este lângă motocicletă. În aplicație pot fi salvate până la 40 de variații de setare a modului, pentru a se potrivi anumitor condiții de drum sau de pistă, apoi pot fi încărcate în motocicletă când aceasta este în raza de acțiune.
De asemenea, este disponibil un sistem complet de navigare prin aplicația Garmin StreetCross. Iar utilizatorii pot reda diferite informații și imagini pe afișaj, inclusiv apeluri telefonice, mesaje text și actualizări meteorologice.
Aplicația Y-Trac permite piloților să-și îmbunătățească tehnica de circuit prin unelte disponibile de obicei doar profesioniștilor.
Derivată din lumea curse,lor aplicația Y-Trac oferă posibilitatea de a înregistra și analiza date prin tehnologie de nivel profesional, acum accesibilă pentru toate nivelurile de piloți, de la începători la profesioniști.
Aplicația Y-Trac poate înregistra timpii pe tur și pe sector, precum și date despre motocicletă, inclusiv unghiul de înclinare, turația motorului, treapta de viteză, viteza, poziția clapetei de accelerație și nivelurile de asistență din partea sistemelor electronice, precum controlul tracțiunii.
Datele de intrare la locația GPS pot fi furnizate prin intermediul unui smartphone, dar dacă pilotul va dori să utilizeze o unitate GPS de pe motocicletă, Y-TRAC poate fi conectată la Garmin GLO2. Y-Trac oferă, de asemenea, opțiunea pentru un „pitboard virtual”, în care echipajul de la boxele pilotului poate trimite mesaj către bord în timp ce se afla pe pistă.
Proprietarii R9 pot să se înscrie pentru o versiune de probă gratuită a aplicației sau pot să se aboneze la versiunea premium a aplicației.
Caracteristici tehnice pe scurt, Yamaha R9:
- Motor CP3 de 890 cmc, răcit cu lichid, în 4 timpi, DOHC, în 3 cilindri
- Cel mai ușor cadru Deltabox din aluminiu de pe un model Yamaha Supersport
- Cilindrul principal față Brembo și etriere Stylema, cuplate cu discuri de frână de 320 mm
- Caroserie aerodinamică agresivă cu wingleturi
- Furcă față KYB de ultimă generație, complet reglabilă, de 43 mm
- IMU pe 6 axe, dezvoltată pentru R1
- Sisteme de asistare a pilotului sensibile la înclinare, inclusiv sistemul de control al tracțiunii (TCS), sistemul de control al alunecării (SCS), sistemul de control al frânării (BC)
- moduri de putere (PWR), sistemul de control al demarajului (LC), de control al ridicării (LIF)
- Schimbător rapid (Quick Shift System – QSS) de generația a treia
- Gestionarea frânei de motor (EBM) și regulator de alunecare spate (BSR)
- Mod dezactivat ABS spate
- Yamaha Ride Control – YRC – cu setări personalizabile
- Unitatea CCU care permite încărcarea și descărcarea setărilor motocicletei
- Afișaj TFT complet color, de 5″, cu funcții de conectivitate
- Înregistrarea și analiza datelor de pe pistă cu Y-TRAC
- Regulator de viteză și limitator de viteză
- Semi-ghidoane
- Pneuri Bridgestone Battlax Hypersport RS11
- Jante din aluminiu turnat
- Manete reglabile
- Schimbător de viteze din aluminiu forjat
R9 2025 este disponibil în culorile Icon Blue și Tech Black și se preconizează că va ajunge prezent în showroomurile Yamaha din martie. Motocicleta va putea fi personalizată printr-o serie de accesorii originale Yamaha, disponibile atât în showroomurile Yamaha, cât și în magazinul web oficial Yamaha.