Istorie: Heikki Mikkola sau „sisu” finlandez

A fost pilotul de motocros care a castigat prin vointa si forta, adica faimoasa caracteristica pe care finlandezii o descriu printr-un cuvant simplu – sisu. Heikki Mikkola a devenit primul rider care a luat titluri in motocros la ambele clase – 500 si 250 cmc, in anii ’70, pe Husqvarna.

mikkola_header

text: Kenneth Olausson, foto: Husqvarna

In revistele auto-moto finlandeze „Vauhdin Maailma” si „MP-Sport” din 1972 aparea o pagina de reclama la bujiile Champion, in care Heikki Mikkola pozeaza cu familia, furgoneta si Husqvarna sa. Heikki o are pe fiica sa Hanna in brate, in timp ce sotia sa, Kaija, sta pe motocicleta suedeza pe care Heikki o pilota in campionatul mondial, la categoria 500 cmc, in acel an. Duba Ford Transit era vehiculul cu care se deplasa la curse, impreuna cu familia, nu tocmai un mod luxos de a calatori. Operatiunile mecanice se faceau la adapostul unei foi de cort, fixata cu doua bete legate de lateralul dubei familiei Mikkola. In caz ca ploua…

DSC_7005_08a8d3da26

Motocrosul, chiar si la nivel de campionat mondial, nu era asociat cu faima si avere la mijlocul anilor ´70, dar situatia urma sa se schimbe cativa ani mai tarziu, cand piata de motociclete de motocros a crescut foarte mult. Oricum, sumele tot nu aveau sa devina comparabile cu cele care se invartesc in competitiile de azi.

Heikki Mikkola si-a inceput foarte devreme cariera in motocros. A avut primele rezultate pe teren propriu, la Hyvinge, o pista de nisip legendara, considerata una dintre cele mai dificile din toate timpurile, chiar si dupa standardele internationale. Pistele cu nisip sunt cunoscute pentru faptul ca extenueaza riderii si tocmai de aceea Mikkola avea atat de mult succes pe acest teren inselator. Avea o rezistenta fizica fenomenala si ar fi putut fi un atlet deosebit in orice fel de sport. Primul succes de nivel international al lui Mikkola pe Husqvarna a venit in Marele Premiu al Suediei la clasa 250 cmc, la Hedemora in 1968. Pilotul finlandez a terminat al doilea, in spatele lui Torsten Hallman, care era pe atunci cvadruplu campion mondial, tot pe Husqvarna.

foto_033_f5aca7095f

Mikkola s-a remarcat inca de la inceput printr-un stil de pilotaj in forta, hotarat, castigand porecla „Finlandezul Zburator”. A fost primul finlandez care a castigat o cursa de motocros de nivel mondial.

In 1971, Mikkola a avut un inceput de campionat excelent. Dupa patru runde conducea in clasament, cu o victorie si doua locuri secunde. Dar restul sezonului nu a fost atat de fructuos si a terminat al patrulea. In 1972, Mikkola a trecut de la clasa 250 la 500, tot pe Husqvarna. Aici concura impotriva unor nume grele precum Roger De Coster, Ake Jonsson si Bengt Aberg. Belgianul De Coster a castigat titlul, iar Mikkola a luat medalia de bronz.

Husqvarna avea nevoie de o vedeta in clasa 250 cmc pentru sezonul 1973, unde producatorul considera ca avea o motocicleta capabila de victorie – noul lor model in clasa respectiva. Asa ca Heikki Mikkola a inceput sa concureze in clasa sfertului de litru din nou. A reusit un sezon constant si a acumulat 143 de puncte, obtinand locul al treilea in campionat.

Apoi Mikkola a trecut din nou la motocicletele de cilindree mare. Pilota o Husqvarna de 500 cmc in 1974 si de data asta nimeni nu a mai putut sa-i stea in fata. Nici macar De Coster, desi cei doi rivali au avut multe lupte roata la roata in timpul acelui sezon. Mikkola a luat titlul in cele din urma, cu 9 puncte in fata lui De Coster in 1974.

dia011_ca742fac48

Pregatirea fizica era secretul succesului pentru finlandezul robust, care avea o rezistenta mai mare decat orice alt pilot din grila. „Incepeam spre sfarsitul anului sa-mi antrenez forta pentru prima cursa din primavara. In ianuarie imi intensificam antrenamentul pentru a fi in forma maxima inainte de sezonul de Grand Prix. Cateodata faceam trei sesiuni de antrenament pe zi, altadata erau suficiente doua sesiuni…”

Alergarea, gimnastica si antrenamentul pe motocicleta se succedau rapid in ore intense de munca asidua, pana ce standardele stricte ale finlandezului erau indeplinite. A fost si ranit destul de tare de cateva ori in cariera, inca un aspect care consuma energie si forta fizica pentru recuperare.

In 1976, finlandezul a schimbat clasa din nou. Mikkola a surprins o lume intreaga trecand din nou la 250 cmc, ramanand totusi fidel marcii suedeze.

„Vreau sa fiu primul din lume care castiga titlul la ambele clase,” spunea simpaticul pilot finlandez, plin de incredere in sine dupa ultimele sale victorii.

MC3_Heikki_Mikkola_ca3b8213ca

Sezonul a devenit o lupta la sange intre doi piloti foarte hotarati: Heikki Mikkola si Ghenadi Moiseev; sovieticul aparuse de nicaieri si mergea foarte tare pe motocicleta sa KTM foarte puternica. Dupa ultima cursa, un singur punct ii despartea pe rideri in clasamentul general. Heikki Mikkola a castigat, implinindu-si visul. Dupa aceasta victorie, s-a terminat si era Husqvarna pentru riderul finlandez, care ramasese fidel marcii suedeze timp de aproape un deceniu.

Bob Hannah, campionul american la 250 cmc spunea, comparandu-l pe Mikkola cu De Coster: „Cand era nevoie de forta bruta, Mikkola castiga mereu duelul intre aceste doua legende ale motocrosului.”

FOTO_HUSQVARNA_MIKKOLA_3_01

„Ii sunt foarte indatorat mecanicului meu Heikki Penttila din orasul meu de bastina, Hyvinkaa. Fara el, povestea mea de succes ar fi fost mult mai scurta. Este cu siguranta unul dintre cei mai buni mecanici din lume, caci, din o suta de curse, am terminat 96, un adevarat record in domeniu. Desigur, si motocicletele Husqvarna erau foarte bune,” spune Heikki Mikkola, caruia ii placea sa vaneze in timpul liber (orice de la pasari la elani). „Prindeam putere de fiecare data cand ma plimbam prin paduri, la mine in tara…”

In 1977, Mikkola a trecut la Yamaha, devenind din nou campion mondial la 500 cmc in acel an, apoi din nou in 1978. Dupa un loc cinci la general in 1979, Mikkola, deja in varsta de 34 de ani, a hotarat sa se retraga. De-a lungul intregii sale cariere, finlandezul a reprezentat clubul din orasul sau natal, Hyvinkaan Moottorikerho (Moto Club Hyvinkaa). Acum in varsta de 71 de ani, Mikkola duce o viata linistita de pensionar in Finlanda.

sursa: Husqvarna Motorcycles

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account