Echipamente testate: Mănuși de vară Furygan TD12

Echipamente testate: Mănuși de vară Furygan TD12

Port mănușile Furygan de aproape doi ani pe timp de vară, timp în care au adunat, probabil, peste 20.000 km pe motocicletă, în aproape toate condițiile.

Lucrul care mă surprinde cel mai mult la măușile Furygan TD12 este cum au rezistat în timp, având în vedere solicitările intense la care le-am supus și lipsa totală de îngrijire. Par mai degrabă ușoare și comode decât durabile, dar încă arată foarte bine.

Sunt mănuși de vară care nu neglijează aspectul protectiv. Au o protecție dură la nivelul monturilor și sunt realizate pe jumătate din material textil perforat și pe jumătate din piele de capră. Le-am folosit și pe post de mănuși de enduro, căci sunt suficient de subțiri și de ușoare ca să se califice pentru asta. Și, deși au trecut prin ploi, pământ, noroaie, au continuat să-și facă treaba foarte bine.

Mi-ar plăcea mai mult un strat în plus (sau unul mai gros) de piele în palmă, căci, la un regim de mers mai intens (rally, enduro, drum lung și virajat pe stradă) bătăturile din palmă tind să mi se accentueze și parcă simt că asta se întâmplă și din cauza mănușilor foarte subțiri.

Ventilația este excelentă, nu am simțit niciun moment căldură excesivă, nici chiar la peste 35 de grade. La fel, modul în care îmi vin pe mână este perfect, nu mă jenează deloc și parcă sunt turnate exact pe dimensiunea mânii mele. Un bonus interesant: poți opera ecranul tactil al unui smartphone fără să-ți scoți mănușile.

La 260 de lei (pe www.moto24.ro), Furygan TD12 au un preț mai mult decât decent pentru ceea ce oferă și, dacă luăm în considerare și durabilitatea, prețul poate fi considerat chiar un chilipir.

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account