Prima zi a editiei 2015 a legendarului Raliu Dakar i-a purtat pe competitorii de la clasa moto pe un parcurs de legatura de 144 km din Buenos Aires pana la startul specialei de 175 km, urmand apoi inca o bucata de legatura de 500 km pana la Villa Carlos Paz.
Prima speciala a raliului a fost una foarte rapida, dar inselatoare, cu multe sleauri ascunse de umbra copacilor, de aceea multi competitori au ales un ritm ¨safe¨ mai degraba decat rapid. In plus, competitia fiind la inceput, majoritatea riderilor prefera sa isi intre in ritm treptat si sa isi conserve fortele.
Cum ne-am obisnuit la ultimele editii de Dakar, riderii mai tineri sunt in prim-plan la inceputul competitiei, acestia plecand cu ceva de demonstrat si fiind mai nerabdatori din fire. Astfel, englezul Sam Sunderland, aflat la debutul sau in echipa de uzina KTM, a obtinut cel mai rapid timp pe prima speciala. Portughezul Paulo Goncalves, pilot in echipa de uzina Honda, a fost initial creditat cu pozitia a doua la finisul specialei, cu doar 5 secunde in spatele lui Sunderland, dar in urma revizuirii rezultatelor a ajuns pe 26, adaugandu-i-se 7 minute la timpul initial. Asteptam explicatiile in decursul zilei de luni.
Marc Coma, cel mai galonat rider al clasei moto, cu patru victorii in Dakar la activ, a incheiat speciala cu al doilea timp, la 1 minut si 12 secunde in spatele coechipierului sau britanic, catalanul de la KTM fiind urmat de compatriotul sau Joan Barreda Bort, pe Honda, la 1 minut si 41 de secunde de Sunderland. Clasamentul la varf este suficient de strans sa se poata intampla orice in continuare.
In echipa KTM s-a remarcat si crosistul Mathias Walkner, care a terminat pe un excelent loc 7, la mai putin de trei minute de lider, in ciuda lipsei de experienta in aceasta disciplina. Riderul de uzina Yamaha, Olivier Pain, a terminat speciala pe locul 12, dar a declarat ca a mers relaxat si ca are o marja destul de mare ca sa forteze mai tare, daca vrea.
Pe langa capcanele specifice ale traseului, multi dintre riderii rapizi au avut de furca la depasirea concurentilor mai lenti, din cauza vizibilitatii foarte slabe cauzate de praful ridicat de motocicletele tinute in ¨full gas¨ la viteze de peste 150 km/h. De aceste probleme s-au plans riderii Yamaha, Michael Metge si Alessandro Botturi.
Al nostru Mani Gyenes a terminat speciala pe locul 47, abordand calm si conservator startul competitiei, in stilul sau caracteristic. Satmareanul, pilotand pentru Autonet Motorcycle Team, a declarat:
”A fost o proba cu foarte mult praf. As fi putut depasi mai mult, insa au fost zeci de km in care nu se vedea nimic. S-a mers foarte tare, au fost zone îi care am mers pe distanțe lungi cu 150 – 160 de km/h. A fost o speciala in care m-am si acomodat cu pneurile Goldentyre, este prima data cand le folosesc în Dakar. Din punct de vedere al traseului se putea merge la maxim cu motorul insă eu trebuie sa am grija sa tina pana la final.”
Mani, ca si coechipierul sau, Marcel Butuza, clasat pe 51, concureaza la clasa Maraton, unde nu este permisa schimbarea motorului, deci trebuie sa se asigure ca propulsorul motocicletei sale KTM 450 va ajunge la finis peste doua saptamani.
Etapa care va incepe azi (Villa Carlos Paz – San Juan) va avea 625 km in total, intre care 518 km de speciala – cea mai lunga a raliului. Le tinem pumnii inimosilor nostri compatrioti!