Accesorii testate: Cardo Packtalk Bold

Testăm sistemul de comunicare Cardo Packtalk Bold de la MotoMus de peste două săptămâni. Iată ce am aflat până acum.

foto: Adrian Scutariu

Au trecut peste 10 ani de când am folosit ultima dată un sistem de comunicare montat în cască. Atunci l-am folosit o vreme, poate trei-patru luni, apoi am renunțat. Pentru că bateria nu ținea foarte mult, nu se auzea foarte bine în căști, conexiunea nu se făcea foarte bine cu telefoanele de pe atunci… parcă nu merita deranjul de a monta, încărca și conecta sistemul. În plus, pentru mine, unul, mersul pe motocicletă reprezenta o ocazie binevenită de a mă deconecta de la societate: aveam un motiv perfect să nu pot răspunde la telefon și mă puteam dedica și concentra exclusiv marii mele pasiuni.

Pe de altă parte, cât timp a mers bine, acel sistem îmi simplifica viața destul de mult. Și atunci, ca și acum, mergeam foarte mult și foarte des pe motocicletă și era mult mai simplu să preiau apelurile în mers, în loc să am o listă lungă de apeluri ratate de fiecare dată când opresc. Apoi să le iau la rând și să petrec încă niște minute (sau chiar zeci de minute) sunându-i înapoi pe toți cei care mă sunaseră între timp. Cu cât trecea timpul și vedeam amici care foloseau sisteme de comunicare din ce în ce mai deștepte, începeam să mă gândesc că asta ar fi soluția și pentru mine.

Apoi, la cursurile școlii mele, Rider Academy, am constatat că mi-ar fi mult mai ușor dacă aș putea comunica cu colegul meu de la distanță, fără să fie nevoie să recurgem la zbierete și gesturi ample din mâini. Fără să știu mare lucru despre cum au evoluat sistemele de comunicare, mă gândeam: „Ce tare ar fi să existe o soluție ca eu, cu casca pe cap, să pot comunica într-un fel cu colegul Cătălin, dar el să nu aibă cască moto, ci căști audio și microfon!”

Apoi, ca dintr-o întâmplare, vorbeam la telefon cu amicul Csaba Enyedi, mai-marele de la MotoMus și el îmi propunea un parteneriat cu Rider Academy, spunând că există în gama Cardo exact un astfel de sistem. Ulterior m-am documentat și am rămas impresionat de progresul pe care l-au făcut sistemele de comunicare față de ultima dată când am avut vreo legătură cu subiectul. Parteneriatul s-a întâmplat de la sine și n-a durat mult până ce mi-a venit prin curier un pachet cu un sistem Cardo Packtalk Bold Dual, plus o pereche de căști separate.

Nivelul tehnologic al lui Packtalk Bold este mult peste ce știam că pot face astfel de sisteme. Folosește un sistem de conectare DMC (Dynamic Mesh Communication) pentru a simplifica și facilita conectarea mai multor rideri, fără a se pierde conexiunea grupului atunci când motocicliștii se îndepărtează unii de alții sau își schimbă pozițiile în grup. Se pot conecta până la 15 rideri și pasageri într-un singur grup, printr-o singură apăsare de buton. Și, în condiții ideale, comunicare prin conexiunea directă merge până la 1,6 km, distanță care scade până la 1 km în condiții normale. Partea interesantă este că, dacă riderii conectați se împrăștie pe distanțe mai mari, atâta timp cât rămân conectați în perechi, pot acoperi distanțe de până la 8 km.

Modulul se montează foarte ușor pe cască, se încarcă rapid prin conexiune micro-USB, este impermeabil și rezistent la intemperii. Are câteva butoane mari și ușor de găsit cu mănușa în mână, dar, cu sistemul de comenzi vocale, nu trebuie să le folosești foarte des. Pur și simplu spui „Hey Cardo”, apoi alegi dintr-o listă de comenzi simple, care îți permit să faci apeluri, să pornești/oprești muzica, să răspunzi etc.

Sunetul din căști este de calitate foarte bună, acestea fiind realizate de specialiștii de la JBL. Când asculți muzică sau radio, chiar se aude excelent, mult peste ce îmi imaginam că ar fi posibil. Și asta în condițiile în care, până acum, am folosit Packtalk Bold doar pe o cască open face, în care șuieratul aerului ar trebui să deranjeze acustica destul de mult.

Aveam ceva emoții legate de procesul de montare în cască a căștilor și microfonului, conectate la suportul modulului Cardo, care se fixează pe lateralul căștii. Dar procesul este atât de simplu, încât este descris doar prin imagini pe o broșură foarte bine ilustrată. Astfel, te prinzi imediat de ce ai de făcut. Dacă ai nelămuriri, există și un video pe YouTube care te ajută cu detalii.

Până acum, am folosit cele două module conectate între ele la curs, la distanțe de până la 100 de metri, și recepția a fost excelentă, la fel și calitatea sunetului. Căștile audio cu microfon pe care am fixat al doilea modul, folosite de colegul Cătălin, sunt confortabile și ușor de ajustat și calitatea sunetului este impecabilă. O calitate a căștilor care este un fel de minus pentru noi este că izolează urechile purtătorului de sunetele venite din exterior. Pentru anumite aplicații („pit crew” la competiții), e o idee foarte bună, pe noi ne încurcă întrucâtva, căci colegul meu trebuie să-i audă și pe cursanți, nu doar pe mine în căști.

Ce se mai poate spune despre Packtalk Bold? Se pot conecta cu aproape orice alt sistem de comunicare Bluetooth, au radio FM inclus, volumul în căști se poate ajusta automat în funcție de zgomotul din jur, are o autonomie de 13 ore și se poate încărca și din mers, apelurile telefonice pot fi unite cu convorbirile în intercom și există o aplicație pentru telefon de pe care se pot gestiona setările fiecărui modul conectat.

Până acum, am găsit sistemul foarte util, ușor de utilizat și bine gândit din toate punctele de vedere. Urmează să îl testez și la drum și mă bate un gând să înregistrez sunet și pentru test-ride-urile filmate folosind sistemul. Vă voi ține la curent în legătură cu felul în care va evolua relația dintre mine și sistemul Cardo Packtalk Bold, dar pot spune că a început bine. Sigur, nu este cel mai ieftin sistem de comunicare, dar raportul preț/calitate este greu de egalat.

MotoMus oferă reduceri de 5% pentru gama Cardo, astfel că un Packtalk Bold Single costă 1617,85 lei, un Packtalk Bold Dual 2.852,85 lei și o pereche de căști pentru Packtalk Bold/Black costă 616,55 lei.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account