Gerovital
Gerovital
Gerovital

Când vedem noul BMW R18? În mai puțin de o lună!

BMW Motorrad tocmai a anunțat data lansării oficiale a noului cruiser propulsat de giganticul motor boxer de 1.800 cmc, răcit cu aer. BMW R18 va fi dezvăluit lumii întregi pe 3 aprilie, la fix un an de la prezentarea conceptului Birdcage, pe care am văzut prima dată masivul propulsor bicilindric.

„Noi, toți cei de la BMW Motorrad, de-abia așteptăm evenimentul cel mai important al anului pentru noi,” a declarat Markus Schramm, directorul BMW Motorrad. „În 2019 ne-am bătut recordul de vânzări pentru al nouălea an consecutiv; cu R18 și, implicit, cu intrarea noastră în segmentul cruiser, continuăm să urmărim strategia noastră de creștere, cu obiectivul de a deveni numărul unu în lume în materie de vânzări în segmentul premium.”

BMW a creat și un mini-site dedicat lansării lui R18 unde, imediat după dezvăluirea oficială, vor fi publicate poze, filme și configuratorul pentru noul și exclusivistul model. Prezentarea va fi transmisă în direct pe canalale de social media ale BMW Motorrad.

Motorul a fost prefigurat și pe superbul Concept R18, care întruchipează un cruiser redus la esență, foarte old-school, urmând ca multe dintre elementele de design ale acestui concept să fie preluate de modelul de serie.

Noul „Big Boxer” BMW va echipa, se pare, cel puțin două versiuni ale modelului R18, una simplă și clasică și alta cu dotări de touring, care au fost spionate toamna trecută în teste pe drumurile din Spania. S-ar putea să existe chiar mai multe versiuni, dacă e să ne luăm după numeroasa familie R nineT, care număra la un moment dat șase modele, bazate pe același grup motopropulsor și același cadru.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account