Carpathian 2 Wheels Guide lansează un nou ghid: trasee off-road în Bosnia-Herțegovina

„În primăvara fiecărui an încercăm să venim cu ceva nou. Acum am ales să ne aventurăm într-un teritoriu nou și să oferim motocicliștilor români un ghid al unei țări apropiate: Bosnia-Herțegovina. Materialul a fost realizat de colegii din Cehia iar noi l-am tradus și adaptat în limba română”, spun prietenii noştri de la Carpathian 2 Wheels Guide.

Coperta ghid

Ghidul “Trasee Offroad în Bosnia-Herţegovina” recomandă 19 trasee pe drumurile neasfaltate din această țară. Acestea duc în cele mai frumoase locații din vestul și sudul țării, la baze radar abandonate, pe malul unor lacuri extraordinare, la monumente cu istorie milenară, pe multe vârfuri de munte și în multe alte locuri incredibile.

Pentru fiecare traseu propus există câte o descriere detaliată, o hartă generală și grafice cu informații generale despre rute: distanță, grad de dificultate, profil altitudinal, diferența de nivel urcată și coborâtă.

O pagină la fiecare rută este dedicată coordonatelor GPS ale punctelor de start și de final dar și ale tuturor intersecțiilor. Bineînțeles, sunt și indicații cu privire la direcția care trebuie urmată dar și alte informații utile sau amuzante.

La finalul ghidului se află un cod de acces cu care se pot viziona videoclipurile fiecărui traseu din ghid. Acestea vor ajuta călătorii să aleagă cele mai interesante rute și obiective turistice. O prezentare generală a tuturor traseelor din ghid poate fi văzută aici:

 

Carpathian 2 Wheels Guide pune la dispoziția celor interesați trei trasee gratuite (format .pdf și videoclipurile traseelor), pe care le pot accesa pe blog.

[wzslider]

Proiectul Carpathian 2 Wheels Guide

O echipă formată dintr-un cartograf (Nucuţă Călin) şi un ghid turistic (Sabin Potinteu) a inițiat un proiect inedit care are ca scop dezvoltarea responsabilă a turismului pe două roţi în acest ținut. Alături de partenerul principal – BMW Motorrad România – echipa a ajuns la peste 20 de oameni şi a publicat până acum două ghiduri turistice ale României și unul al Bosniei-Herțegovina. Ghidurile Munţii Apuseni şi Touring în România conţin 55 de trasee de motociclete din toate categoriile: touring (asfalt), soft-enduro (drumuri neasfaltate) şi adventure (off-road).  Trasee Offroad în Bosnia-Herţegovina propune 19 trasee pe drumuri neasfaltate în cele mai frumoase locații din vestul și sudul ţării

 

Mai multe informaţii despre Carpathian 2 Wheels Guide pot fi obţinute pe următoarele canale de comunicare:
Website: www.carpathian2wheelsguide.com
Blog: www.blog.carpathian2wheelsguide.com
Facebook: www.facebook.com/carpathian2wheelsguide
YouTube

Aplicaţia mobilă Touring în România poate fi descărcată de aici:
AppStore:
Google Play:

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account