Honda a lansat mopedul electric EM1 e:, destinat tinerilor urbani, eco și studioși

Honda a lansat primul vehicul electric cu două roți, dedicat tinerilor europeni: EM1 e:. Acesta are motorul integrat în roata spate.

EM1 e: este echipat cu Honda Mobile Power Pack, o baterie care se poate schimba cu ușurință.  Autonomia este de 41 de kilometri iar viteza maximă de 45 km/h. Specificațiile includ afișaj digital, spațiu de depozitare sub șa, priză USB, scărițe pentru pasager și suport spate.

În septembrie 2022, Honda își făcea cunoscute planurile de a introduce minimum 10 vehicule electrice cu două roți. la nivel global, iar asta până în 2025. Totodată, până în anii 2040, Honda dorește să atingă neutralitatea emisiilor de cabon în ceea ce privește producția pentru motociclete.

„EM” înseamnă Electric Moped, modelul adresându-se unui public tânăr care caută o modalitate de transport urban ușoară, distractivă și fără emisii. Statisticile arată că un student parcurge în jur de 30 de kilometri, cu ocazia unei deplasări tipice campus – oraș, EM1 fiind gândit special pentru acest regim de utilizare.

Cea mai mare parte a EM1 e: este convențională: cadru clasic din oțel, furcă telescopică, amortizoare duble și frână cu disc pentru față și tambur pentru spate. Ceea ce este cu adevărat nou este motorul electric integrat în roată și Honda Mobile Power Pack e:. Acesta poate fi luat în casă pentru reîncărcare.

Nouă este și metoda de vânzare. Pentru a se asigura că clienții nu trebuie să își asume responsabilitatea pentru eliminarea sau reciclarea bateriei, mopedul și încărcătorul vor fi disponibile pe baza unei scheme de închiriere sau abonament, in functie de țară.  După cum sugerează și numele, Honda Mobile Power Pack e: este o baterie înlocuibilă care poate fi cu ușurință scoasă din EM1 e:. Procesul de încărcare este facil : încărcătorul ce integrează un ventilator de răcire , se conectează la o sursă casnică monofazată AC100-240V și produce maxim 270W.

– Haide baby, introdu-o mai repede, te vreau lângă mine studiind acest dicționar! 
– Nu mă presa draga mea, să nu setez o încărcare rapidă!

Greutatea încărcătorului este de 5,3 kg, iar indicatoarele LED arată nivelul de încărcare în 4 segmente. Honda Mobile Power Pack e: cântărește în total aproximativ 10 kg și poate fi transportat cu ușurință datorită unui mâner. De la zero la maxim, timpul de încărcare este de aproximativ 6 ore; de la 25% la 75%, sunt necesare doar 2,7 ore (160 minute). Renumita durabilitate a Honda înseamnă că Honda Mobile Power Pack e: poate fi încărcat de peste 2.500 de ori.

Motorul în roată are o putere nominală de 0,58 kW și produce un maxim de 1,7 kW. În modul ECON, puterea este setată la 0,86 kW. Viteza maximă este de 45 km/h, iar EM1 e: poate urca o rampă de 10° cu o greutate de 75 kg la bord. Modul ECON „înmoaie” accelerația și reduce viteza maximă, extinzând intervalul de utilizare la aproximativ 48 de kilometri.

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account