Parcă mai ieri scriam despre viitorul KTM 990 Duke, surprins în teste de vajnicii jurnaliști britanici. Ei bine, prin mai însorita Spanie, alți fotografi spion au avut tot timpul din lume să tragă cadre cu ceea ce se pare că va fi modelul 2024 al RC 990. Cumva ei știau că exemplarul de test, înmatriculat de altfel, va fi la ora cutare, în sensul giratoriu cutare….
Specialiștii români în analiza și sinteza informațiilor, în speță eu, consideră că dacă 990 Duke va fi lansat în 2023, acest RC990 ar trebui să fie înzestrat cu același propulsor. Mă rog nu trebuie să fii un geniu pentru a face această deducție, deși nimeni nu s-ar supăra să mă înșel amarnic, iar KTM să vină cu un V2, așa de dragul vremurilor trecute…
Dar, ce avem până în acest moment? Carenele evocă pe cele ale exclusivistului RC 8C, ba chiar pe ale racerului MotoGP RC16. Cadrul și motorul par să provină de pe actualul 890 Duke, însă acesta din urmă are carterele diferite. Și bascula pare a fi un design nou, având partea frontală ușor îndoită, pentru mai mult spațiu în jurul evacuării. KTM nu s-a zgârcit la capitolul frâne, observându-se în fotografii etriere Brembo Stylema, cu un duct de aerisire similar cu cel de pe 1290 Super Duke RR. Dincolo de implicațiile sale practice, acest detaliu te poate face să treci drept un profesionist desăvârșit în ochii publicului.
Furca pare a fi un WP Apex, similar cu ceea ce putem întâlni pe 890 Duke R, dar, deocamdată, pare destul de deschisă ca unghi. Aceasta, dar și poziționarea înaltă a semi-ghidoanelor indică faptul că austriecii sunt în faza de experimente. Poziția riderului este foarte agresivă, dacă nu uităm la cât de mult sunt flexați genunchii săi. Subcadrul este nou, există semnalizatoare și un suport pentru număr, dar partea frontală a motocicletei este încă aproape ”nelucrată”, dacă putem spune asta. Momentan farul pare să provină de pe RC390, dar… mai este timp. De altfel, ”fotograful spion”, Bernhard Höhne, a declarat că acest exemplar de test era însoțit la plimbare de un Ducati Panigale V2, ceea ce spune multe despre unde vor austriecii să ajungă.
foto via motorcycle.com