KTM pregătește un nou Super Duke GT pentru 2019

Fotografii MCN au suprins recent în Austria un prototip ce parte a fi viitorul Super Duke GT, ce va fi lansat în 2019. Inginerii KTM testează intens noul model și deși observăm același cadru, respectiv același motor de 1300 centimetri cubi, ne așteptăm la un caracter mai rafinat al motocicletei, care să îmbunătățească latura de confort.

Din punct de vedere optic, viitorul Super Duke GT vine cu noul bloc optic KTM cu diode LED, un parbriz redesenat, mai mare, precum și modificări substanțiale la nivelul carenelor laterale. Toate acestea îi vor conferi pilotului o protecție mai bună împotriva intemperiilor. De asemenea, MCN a remarcat și prezența unui display TFT și a unui suport dedicat pentru instalarea sistemului de navigație.

Un alt detali important este reprezentat de barele de protecția laterale, ce poartă inscripțiile SW Motech. Integrarea acestora în faza de testare oficială a KTM sugerează un eventual parteneriat între cele două companii, care se va materializa cel mai probabil sub forma accesoriilor de origine disponibile pentru GT.

Este de așteptat ca noul Super Duke GT să debuteze în cadrul EICMA 2018, urmând a intra în producția de serie la finalul acestui an sau cel târziu la începutul anului următor.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account