Manuel Lettenbichler dovedește Imposibilul la Sibiu!

Cea de-a douăzecea ediție a Red Bull Romaniacs, cel mai dur raliu hard enduro al lumii, a fost sugestiv intitulată „The Impossible”.

Manuel Lettenbichler a câștigat această ediție, trecându-și în palmares cea de-a patra victorie la clasa Gold, cea mai dificilă a Red Bull Romaniacs. La doar 25 de ani, germanul care concurează pentru Red Bull KTM Factory Racing are astfel toate șansele de a egala și chiar de a depăși recordul de șapte victorii, care aparține britanicului Graham Jarvis. De altfel, acesta este un obiectiv pe care el și l-a setat.

Lettenbicher a mai câștigat la Sibiu și în 2019, 2020 și 2021. La această ediție el s-a impus în fața canadianului Trystan Hart și a bulgarului Teodor Kabakciev, avansul germanului în fața celor doi sportivi fiind de peste o oră. Pe locul patru s-a clasat Billy Bolt, câștigătorul Prologului.

Ediția cu numărul 20 a Red Bull Romaniacs a însemnat și finișul cu numărul 20 pentru românul Emanuel Gyenes. Galonatul sportiv sătmărean a avut partea de câțiva suporteri cu totul speciali, care l-au „ajutat” să își aducă aminte cele mai intense momente din două decenii care iată, par să fi trecut foarte repede și, în cursul cărăra „Mani” nu a lipsit nici de la start și nici de la finiș. Unul dintre aceștia a fost Cyril Despres, de cinci ori câștigător al raliului Dakar și câștigător al primei ediții Red Bull Romaniacs, desfășurată în 2004. Francezul a mai câștigat în România în 2005 și 2007.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account