A treia cursă disputată online va fi sponsorizată de Red Bull, cu scopul de a promova proiectul Two Wheels for Life. Zece piloți vor alerga la fiecare categorie începând de la ora 16:00.
După succesul primelor două curse (una câștigată de Alex Marquez, cealaltă de Pecco Bagnaia, Dorna mai face un pas în această direcție în proiectul eSports. Bazat pe platforma MotoGP de la Milestone (astăzi debutează MotoGP 2020, dezvoltat tot de Milestone), proiectul va evolua în primul Virtual GP din istorie.
Duminică, 3 mai (data la care trebuia să se dispute inițial Marele Premiu al Spaniei) se va alerga în Marele Premiu Virtual al Spaniei, sponsorizat de Red Bull, cu scopul susținerii Two Wheels for Life, fundația de binefacere oficială a MotoGP, implicată actualmente în lupta împotriva Covid-19. Evenimentul va începe la 16:00, ora României, și va implica în premieră toate cele trei clase: Moto3, Moto2 și MotoGP.
Echipele clasei regină vor putea să alinieze la start câte un pilot fiecare, cu excepția echipei Repsol Honda, care va putea evolua cu doi piloți, pentru că la ei este titlul mondial. La Moto2 și Moto3 vor lua startul tot câte zece piloți, dreptul de înscriere fiind acordat în funcție de ordinea de sosire la Marele Premiu din Qatar, pe care cele două clase mai mici au apucat să-l dispute înainte de întreruperea cauzată de epidemia de coronavirus.