Expoziția moto cu cea mai îndelungată tradiție din România, Salonul Motociclete, Accesorii și Echipamente București, a ajuns la ediția a optsprezecea în 2020.
SMAEB 2020 va avea loc tot la Romexpo, în Pavilionul B2, în perioada 24-26 aprilie. Ediția cu numărul 18 a renumitei expoziții moto bucureștene se va desfășura sub semnul încurajării publicului larg către motociclism, mai ales prin susținerea legii care ar urma să permită conducerea vehiculelor de categoria A1 cu permisul de categorie B și a programului RablaMoto, propus de Asociația MotoADN, care ar urma să susțină înnoirea parcului moto.
SMAEB XVIII va avea și o zonă dedicată vehiculelor electrice pe două roți, denumită e-SMAEB. Vizitatorii vor avea și ocazia de a face ride-test cu diferite modele aduse de dealeri/importatori. Pentru prima dată, se va aloca o suprafață exterioară suficientă pentru testarea motocicletelor într-un circuit închis, amenajat în acest scop.
Ca în anii precedenți, vor exista și cursuri ad-hoc organizate de școlile moto pentru cei care vor să facă primii pași în lumea motociclismului.
Organizatorii estimează un public de aproximativ 20.000 de vizitatori.