Test Yamaha Tracer 7: Brigada Diverse

Yamaha Tracer 7 nu este chiar atât de nouă, căci a apărut la EICMA în 2019, doar că între timp și-a schimbat numele, devenind „7” în loc de „700”. Acum arată mai interesant, dar păstrează polivalența și plăcerea pilotajului la un preț mai mult decât tentant.

Yamaha Tracer este bazată pe unul dintre cele mai de succes modele ale producătorului din Iwata, MT-07, de la care preia propulsorul CP2 de 689 cmc, folosit și pe Tenere 700, XSR700 și, mai nou, pe nou-anunțata sportivă R7. Puterea maximă a motorului a scăzut cu aproximativ un cal-putere, ajungând acum la 73,4 CP la 8.750 rpm, cu un cuplu maxim de 68 Nm la 6.500 rpm. Yamaha a făcut modificări la airbox, la roțile dințate din cutia de viteze și la sistemul de evacuare. Foaia spate ajunge trece de la 43 la 45 de dinți, pentru accelerații și reprize mai bune.

Cele mai observabile modificări față de vechiul model sunt, însă, pe plan estetic. Nici vechiul Tracer, pe care l-am testat acum ceva vreme, nu arăta rău, dar actualul model arată de-a dreptul cool, semănând oarecum cu frații mai sportivi, R6 și R1. Dacă vi se pare că noul Tracer arată prea cool ca să fi fost conceput exclusiv în tradiționalista Japonie, aveți dreptate. Modelul are dublă cetățenie, designul fiind conceput în centrul italian din Gerno di Lesmo. Producția se face în Franța și unele componente sunt de origine italiană.

Cuplu bun + motocicletă ușoară și echilibrată = distracție. Pe circuit, copii, da?

Ghidonul actualului model este cu 34 mm mai lat decât al predecesorului, iar șaua dintr-o singură bucată este complet nouă, îmbunătățind confortul pentru pilot și pentru pasager, cu o îmbinare mai îngustă cu rezervorul. Șaua nu este foarte înaltă, la doar 83 cm de sol. Ușoară (196 kg cu plinurile făcute), noua Tracer 7 a fost revizuită și în ceea ce privește ciclistica, cu o furcă Kayaba de 41 mm, reglabilă la pretensionare și extensie și un monoamortizor Kayaba cu aceleași reglaje. Sistemul de frânare a rămas neschimbat, cu aceleași trei discuri dantelate și ABS nedecuplabil. Cadrul din oțel este acompaniat de o basculă de aluminiu cu 6 cm mai lungă decât a lui MT-07.

Bine-bine, dar cum merge? Păi, în mare parte așa cum îmi aminteam de la precedentul Tracer 700. Foarte facil de pilotat, cu o caracteristică de cuplu excelentă, viguroasă și prietenoasă în același timp și cu un echilibru natural excelent. Poziția în șa este excelentă, atâta timp cât nu ești foarte înalt, caz în care te-ai putea simți puțin înghesuit. Șaua nu este foarte înaltă și motocicleta este îngustă în zona șeii, așa că nu va pune probleme decât celor foarte scunzi.

Bordul LCD este simplu și ușor de urmărit, indiferent de cum bate soarele.

Deși ghidonul este mai lat, Tracer 7 este în continuare o motocicletă excelentă în oraș, strecurându-se cu abilitate prin orice spațiu. Schimbă direcția ușor, se controlează bine la viteze mici, are ambreiajul (acționat mecanic) ușor de modulat, iar motorul prompt te ajută să țâșnești printre spațiile libere din trafic. Aici este mediul predilect al lui Tracer, dar micul sport-tourer se descurcă foarte bine și la drum întins, atâta timp cât nu ai pretenții de viteze foarte mari sau de confort de tourer full-size. Parbrizul reglabil este cam jos pentru riderii mai înalți și deviază curentul de aer fix în piept și cască, iar motorul parcă începe să fie „muncit” atunci când depășești viteza legală pe autostradă (nu că am fi făcut asta, domnilor polițiști!).

Dacă tot am luat Tracer 7 pentru câteva zile, am profitat de ocazie și l-am plimbat până la Târgu-Secuiesc, la Skat Kart, pentru cursurile Rider Academy pe circuit. L-am și folosit pentru a urmări cursanții și am dat și câteva ture mai rapide, deși e clar că nu este acesta scopul pentru care a fost gândit micul tourer din Iwata. Motocicleta se arată agilă pe schimbările de direcție și precisă pe trasă, motorul are „zvâc” atunci când îi ceri, dar suspensiile de buget sunt mereu un pas în urma evenimentelor, ceea ce se întâmplă și pe stradă, atunci când forțezi ritmul, mai ales pe asfalt denivelat sau vălurit. Cel mai tare m-au deranjat însă palpatoarele foarte lungi din capetele scărițelor, care atingeau constant asfaltul într-un mod foarte neplăcut și întrerupeau orice „flow”. Evident însă, Tracer 7 nu a fost gândit pentru a fi folosit astfel.

Palpatoare de Tracer 7 agresează fără milă asfaltul inofensiv de pe Skat Kart. Trebuie făcut ceva în privința asta!

Cui i se adresează Yamaha Tracer 7? Oricărui rider care vrea o motocicletă agilă, facilă și polivalentă, care face față cu brio și unor drumuri mai lungi. Și care arată foarte bine și e distractivă în orice situație. Prețul de 8.800 de euro este foarte tentant, având în vedere câte oferă noul Tracer. Dacă mi-aș lua un Tracer, i-aș scoate palpatoarele și le-aș arunca în cea mai apropiată prăpastie, i-aș pune o evacuare mai liberă ca să sune frumos, un parbriz mai înalt și un sistem de bagaje (care vin la serie pe Tracer 7 GT, cu 1.000 de euro mai scump) și aș porni fericit înspre apus, în wheelie. Pentru că și ăsta e un lucru la care se pricepe Tracer 7.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account