Custom: BMW R18 transformat în café racer gata de interceptare!

BMW R18 este o motocicletă despre care știm că a fost concepută pentru a se putea customiza cât mai ușor.

Totuși, parcă nimeni nu s-ar fi așteptat la un „endurance racer” în stilul anilor ’80- ’90, așa cum au reușit să construiască spaniolii de la 911 MX Factory și XTR Pepo.

Iar spaniolii au niște idei atât de îndrăznețe atunci când vine vorba de a modifica lucrurile făcute de alții, încât parcă încep să înțeleg și de ce prin secolul al XVI-lea s-au bucurat de atât de mult succes din postura de conchistadori.

Să îl luăm ca exemplu pe Diego Mena, fondatorul 911 MX Factory, care a lucrat zece ani pentru Porsche, iar apoi, s-a luat ad literam după vorbele lui Ferdinand Porsche: „Nu am putut găsi mașina sport a visurilor mele, așa că a trebuit să o construiesc”.

Mă rog, pe aproape. Rezultatul muncii sale, în tandem cu Pepo Rosell, s-a bucurat de atât de mult succes, încât acest R18 a primit titlul de cel mai bun custom la Motor Bike Expo în Verona. Să îl privim mai îndeaproape.

Spaniolii au fabricat un nou subcadru pentru a obține poziția de pilotaj agresivă și au întărit cadrul original dublu leagăn cu două bare longitudinale, deasupra uriașului motor boxer. Furca pe care au montat-o provine de la un BMW R nineT, a beneficiat de  un revalving, iar amortizorul a fost construit special de cei de la YSS, pentru obține ținuta înaltă a motocicletei.

Roata față provine de la un mai pașnic BMW F800R, cu tot cu aripă, necesitând însă un ax specific, fără prea mari probleme produs de spanioli. Pe roate spate a rămas etrierul stock, un Nissin, dar pe față a fost montat un etrier Brembo, cu conducte de frână din oțel inoxidabil.

Linia de evacuare a fost atent lucrată, aceasta având o arhitectură doi în unu, toba finală fiind de la Spark, precedată de un scut termic din fibră de carbon. Rezervorul de ulei a fost upgradat, și, desigur, pentru a se monta semi-ghidoane, toate comenzile au fost facute la comanda, la fel ca și pârghiile schimbătorului de viteze.

Interesant este că rezervorul provine de pe un Moto Guzzi V7 modern, căruia i s-a adăugat un capac specific curselor de anduranță. Carenajul este făcut din fibră de sticlă, și zău că pe mine mă duce cu gândul la acele Honda Fireblade de la sfârșitul anilor ’90.

Așa că, parcă pentru pentru a nu pierde din spiritul teuton, acest BMW R18 a fost decorat cu o schemă de culoare asemănătoare BMW-urilor de poliție germane.  Cu siguranță însă, pentru a manevra o astfel de bestie, în timp ce fredonezi „Eins, zwei, Polizei”, trebuie să fii zdravăn la trup, precum un „Drei, vier, Grenadier”.

foto via bikeexif

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account