Incident la Jerez: Dovizioso vs Lorenzo vs Pedrosa. Cine a greșit?

Turul 18: Dovi frânează târziu, iese larg, la fel și Lorenzo. Dani intră la interior, Jorge închide trasa târziu, cei doi se ating și cad, scoțându-l din cursă și pe italian. Iată declarațiile fiecăruia dintre ei despre incident.

Marele Premiu al Spaniei a adus din nou subiecte controversate pe firmament. În turul 18, Dovi a forțat depășirea, nu i-a ieșit, dar incidentul care a rezultat a scos trei piloți din cursă și le-a făcut cadou podiumul lui Zarco și lui Iannone. În plus, după o victorie autoritară a lui Marquez și zero puncte marcate de Dovi, situația în campionat îi este foarte favorabilă campionului en-titre.

Așadar, cine a fost de vină? Evident, prin vină înțelegem cine a greșit mai mult, nu cine a fost rău-intenționat. Căci direcția cursei a clasat deja evenimentul ca un incident de cursă, ceea ce e și normal, pentru că nu a existat rea-voință acolo.

 

Dovizioso: „Amândoi sunt vinovați, dar mai mult Pedrosa.”

„Pedrosa este cel care are partea mai mare de vină: a intrat prea tare în acel viraj. Pilotul din spate poate vedea ce fac cei din față, așa că trebuia să facă mai bine acea depășire. Este adevărat că și Lorenzo ar fi trebuit să se uite înainte să intre pe trasa ideală. Amândoi voiau să iasă primii din viraj, dar sunt doi piloți foarte experimentați, ar fi trebuit să gestioneze situația mai bine. E corect, oricum, că a fost considerat un incident de cursă, chiar dacă eu am fost afectat maxim, fără să am vreo vină. E adevărat că am ieșit larg acolo în acel viraj, dar nu am deranjat pe nimeni. Desigur, dacă erau implicați alți piloți aș fi fost mai înfuriat, dar Lorenzo și Pedrosa au fost întotdeauna foarte corecți, se mai întâmplă oricui să greșească,” a declarat italianul de la Ducati.

 

Pedrosa: „Nu a fost nimic voit. Dar Lorenzo a închis trasa.”

Pilotul de la Honda are o viziune completă diferită. „S-a întâmplat un incident între cei mai corecți piloți din grilă. Nu a fost nimic voit din partea nimănui. Eu nu puteam să-i depășesc pe cei doi de la Ducati pe frânare, pentru că pierdeam prea mult pe liniile drepte față de ei. Când au ieșit larg amândoi, m-am gândit imediat să profit, păstrându-mi trasa, care era cea corectă. Lorenzo, însă, după ce a ieșit larg voia să revină spre apex și nu m-a văzut. Dar eu eram pe trasa mea și nu aveam cum să-l văd pe el: eu eram pe interior, cu capul după motocicleta înclinată, el era la exterior,” declară Dani. El s-a dus și la direcția de cursă pentru a i se explica de ce fost considerat un incident de cursă. „Nu m-am dus ca să cer o penalizare pentru Lorenzo, vreau să fie clar, dar voiam să înțeleg după ce standard se evaluează situația. Am întrebat: eram pe trasa corectă? Mi s-a spus că da. Lorenzo, în schimb, a ieșit de pe trasă apoi a închis pe neașteptate? Mi s-a spus că da. Atunci când trebuie pedepsit un pilot? Sincer, nu înțeleg.”

 

Lorenzo: „Ghinion. Dar nu poate să fie vina mea…”

Lorenzo, care făcea una dintre cele mai bune curse ale sale cu Ducati, nu vrea să dea verdicte, dar e clar că nu se simte vinovat. „Nu îmi place să vorbesc despre acest episod, sunt unul dintre cei mai corecți piloți din campionat. Nu vreau să zic a cui a fost vina: a fost pur și simplu ghinion, cu efectul domino al celor trei căzături. Îmi pare rău mai ales pentru Andrea, care era pe primul loc în campionat și putea să obțină multe puncte. Eu nu știam că Pedrosa era acolo. Imaginile sunt clare. Dacă eu sunt vinovat pentru un astfel de incident…” spune Jorge.

De aici, fiecare poate să tragă concluziile sale. Valentino Rossi spunea că vina este împărțită între Lorenzo și Pedrosa, 50-50.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account