BSA a prezentat conceptul Scrambler

Aflată pe teren propriu, în Birmingham, BSA a prezentat la Motorcycle Live, un concept care s-a bucurat de succes.

Este vorba despre BSA Scrambler, care se bazează pe noul propulsor monocilindric de 652 cmc, DOHC, răcit cu lichid, anume dezvoltat pentru Gold Star. Aceasă motocicletă a fost prezentată în urmă cu un an, la același show moto, revenind în producție după o pauză de… 58 de ani.

De reținut că motorul Euro 5 a fost dezvoltat în colaborare cu Universitatea Tehncă  din Graz, Austria, păstrând aripioarele de răcire ale modelului uginal. Poti citi mai multe despre noul BSA Gold Star aici.

Conceptul Scrambler are tot ce îi trebuie unei astfel de motociclete: suspensii cu cursă lungă, cauciucuri cu crampoane, roți cu spițe (cu jante Excel), o schemă de culoare „dinamică”, existând chiar și un număr de concurs pe capacele laterale.

Toba finală dublă, îndrăzneț tăiată, banda termoizolantă pe coturile de evacuare, aripa ridicată, grila de protecție a farului, ghidonul drept și înălțat sau manșoanele de cauciuc ale furcii sunt tot atâtea detalii care completează atractiva imagine de scrambler.

Nu au fost dezvăluite detalii referitoare la preț sau o posibilă producție de serie a modelului. Aceasta nu ar trebui însă de loc exclusă, pentru că BSA, susținută financiar de Mahindra Group, ar putea astfel să se adreseze unei nișe mai largi de clienți. Posibil spiritelor mereu tinere, precum cei doi domni din fotografie.

sursa foto: Visordown

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account