Suzuki Motor Corporation a anunțat strategia de creștere până în 2030. Compania va opera după principiile „Sho-Sho-Kei-Tan-Bi”, ceea ce înseamnă „mai mic, mai puțin, mai ușor, mai compact, frumusețe”.
Aceasta nu înseamnă că motocicletele vor deveni mai mici și mai puține ci că Suzuki va „optimiza, minimiza și simplifica flow-ul de date, obiecte și energie.
Deși aceasta sună oarecum amenințător pentru motocicliștii crescuți în paradigma anilor 2000, când totul era mai mare și mai puternic, veștile sunt bune pentru toate tipurile de „consumatori”.
În primul rând, compania japoneză își propune să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050 pentru Europa și Japonia și până în 2070 pentru India.

Așteptate cu interes: noile GSX-8S și V-Strom 800.
Ca parte a acestei strategii, în ce privește motocicletele mici și mijlocii, utilizate pentru navetă, Suzuki va lansa un model electic în 2024, iar până în 2030 vor urma alte opt, tot electrice. Aceste motociclete vor reprezenta 25% din gama Suzuki, producătorul japonez specificând clar că pentru motocicletele de cilindree mare, utilizate ca loisir, ia în considerare să folosească combustibili neutri din punct de vedere ai emisiilor de carbon. Sau, mai exact, combustibilii sintetici despre care am vorbit aici, aici sau aici.
Este interesant de notat cum își organizează Suzuki procesul de producție, pentru a se adapta noii realități, în care energia trebuie atent chibzuită. Astfel, compania vorbește despre conceptul „smart factory”, aplicat la uzina din Kosai, cel mai mare centru de producție Suzuki din Japonia, acolo unde consumul de energie al facilităților de vopsire a fost redus cu 30%. Totodată, această uzină deja produce hidrogen din surse regenerabile.

Uzina Hamamatsu: 177.000 de metri pătrați de teren și 449 de angajați. Aici are loc asamblarea finală a motoarelor și a motocicletelor.
Uzina din Hamamatsu este cea în care are loc producția de motociclete, iar aceasta se îndreaptă spre neutralitate în ceea ce privește producția de carbon. 2027 este anul în care se estimează că acest obiectiv va fi îndeplinit, cu trei ani mai devreme decât estimările inițiale.
Cifrele sunt amețitoare atunci când vine vorba despre viitoarele investiții Suzuki: 2.2 trilioane de yeni investiți în R&D și 2.5 trilioane de yeni folosiți pentru majorări de capital. Ceea ce înseamnă aproape 32 de miliarde de euro.